Reprezentanții PSD Maramureș au plantat puieți de stejar în Băița

PSD Maramureș s-a alăturat campaniei naționale ”PSD pentru o Românie verde” prin care se dorește plantarea, la nivel național, a 500.000 de puieți. Anual, între 15 martie și 15 aprilie se aniversează ”Luna Pădurii” în lumea întreagă fiind subliniate importanța și rolul pădurilor.

În dimineața zilei de sâmbătă, 9 aprilie, reprezentații PSD, TSD și OFSD Baia Mare și-au dat întâlnire la Băița (Ocolul Silvic Tăuții Măgherăuș) unde se dorește împădurirea unei suprafețe de un hectar de teren cu aproximativ 5000 de bucăți de puieți specia stejar și în completare cu paltin de munte. Zeci de reprezentanți PSD Maramureș au participat la acțiune avându-l alături și pe liderul județean al social-democraților, deputatul Gabriel Zetea. Potrivit inginerului silvic Marcel Cosma, coordonator județean PSD pentru domeniul Mediu și Păduri, acțiunea va continua până la acoperirea întregii suprafețe.

Președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea a subliniat importanța acțiunii pe care PSD o propune în ficare an și prin care se urmărește menținerea unui mediu curat atât pentru noi, cât și pentru cei care vin în urma noastră. ”Pădurile au un rol vital în existența noastră atât prin captarea bioxidului de carbon cât și prin potențialul pe care îl au în domeniul energiilor regenerabile. Pădurile acoperă o treime din masa terestră a Pământului și găzduiesc cele mai diverse ecosisteme biologice. Pentru a preveni defrișările masive care au avut loc în România PSD a propus ca, în acest an, membrii și simpatizanții social-democraților să planteze, în această lună, 500.000 de puieți la nivelul întregii țări. PSD Maramureș s-a alăturat campaniei demarate la nivel national iar la sfârșit de săptămână, echipați de muncă, ne-am deplasat la Băița pentru a fi și noi parte a ”viitorului verde”. Îi felicit pe toți colegii care au participat la această acțiune și apreciez în mod special implicarea inginerului Silvic Marcel Cosma, care a coordonat întreaga noastră acțiune la nivel județean”, a declarat deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.