Rețea de contrabandă cu țigări destructurată, capul grupării era un baimărean!

tigari1noiPoliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii economice au efectuat şapte  percheziţii domiciliare la persoane bănuite că s-ar fi constituit într-un grup infracţional organizat, specializat în contrabandă cu ţigări. Poliţiştii au depistat şi confiscat aproape 15 000 pachete cu ţigări, peste 100 litri băuturi alcoolice deţinute în scop comercial precum şi înscrisuri care pot servi la probarea activităţii infracţionale.

La data de 05 aprilie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice Maramureş au destructurat un grup infracţional organizat format din opt persoane din Baia Mare, specializat în contrabandă cu ţigări. Ţigările erau destinate comerţului ilicit în zona pieţelor din municipiul reşedinţă de judeţ.

Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, poliţiştii au pus în executare mandatele de percheziţie domiciliară şi au găsit şi confiscat 14 708 pachete cu ţigări de diferite mărci, provenite din contrabandă precum şi peste 100 de litri de băuturi alcoolice deţinute în scop comercial.

Trei dintre bănuiţi au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore şi vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale.

În perioada 16 februarie – 05 aprilie a.c., în cadrul activităţilor desfăşurate pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi a contrabandei cu ţigări, poliţiştii maramureşeni au constatat 48 infracţiuni de contrabandă, trei infracţiuni prevăzute de Legea 571/2003, Codul Fiscal, o infracţiune de evaziune fiscală şi 13 infracţiuni conexe, au confiscat aproape 47 000 pachete cu ţigări şi au indisponibilizat şase mijloace de transport. 50 dintre infracţiuni au fost constatate în flagrant.

Prejudiciul total cauzat prin comiterea acestor fapte este de aproximativ 340 000 de lei, din care s-a reuşit recuperarea a 206 641 lei. Din totalul de 47 de persoane cercetate, opt au fost reţinute de poliţişti.

Totodată, poliţiştii au constatat 442 contravenţii ce au fost sancţionate cu amenzi în sumă de aproape 200 000 de lei.

Poliţiştii au controlat 682 unităţi comerciale, au efectuat 466 filtre şi 25 de percheziţii domiciliare.

foto:arhiva

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.