Veşti proaste pentru turişti. Redeschiderea frontierelor UE, amânată

Veşti proaste pentru turişti. Redeschiderea frontierelor UE, amânată

Europenii nu reuşesc să ajungă la un acord asupra unei liste de ţări al căror nivel de contaminare cu COVID-19 ar permite să fie considerate „sigure” pentru ca rezidenţii lor să poată intra în Uniunea Europeană în iulie, au făcut cunoscut surse diplomatice de la Bruxelles, scrie AFP.

Oferta de nerefuzat: Hotel Barátság Hajdúszoboszló

 ATP Motors ofera clientilor o gama variata de produse si servicii de calitate

Vineri seară, ambasadorii ţărilor din UE şi spaţiul Schengen au propus o listă cu circa 15 state, dar fără SUA unde pandemia pare să fi scăpat de sub control, şi care include China sub anumite condiţii.

Preşedinţia croată a UE le-a dat termen statelor membre până sâmbătă seară pentru a se pronunţa printr-un vot, dar unele dintre acestea au solicitat mai mult timp.

Consultările continuă şi se vor prelungi până luni”, a declarat pentru AFP o sursă diplomatică europeană.

„Este dificil de prezis un final, dar preşedinţia speră să se poată trece luni la vot”, a adăugat sursa.

Lista propusă conţine 14 ţări (Algeria, Australia, Canada, Georgia, Japonia, Muntenegru, Maroc, Noua Zeelandă, Rwanda, Serbia, Coreea de Sud, Thailanda, Tunisia, Uruguay) la care se adaugă China, sub rezerva reciprocităţii, potrivit unei surse diplomatice. Călători din Andorra, Monaco, Vatican şi San Marino ar urma să fie de asemenea admişi.

Lista nu include SUA, cea mai afectată ţară de pandemia noului coronavirus din punct de vedere al numărului de decese şi de infectări, cu 125.255 de decese pentru 2.492.246 de cazuri înregistrate până sâmbătă seară, dar nici Brazilia sau Rusia.

Aceasta ar urma să fie revizuită la fiecare două săptămâni.

Controlul la frontieră este o competenţă naţională a statelor, iar UE se străduieşte să se coordoneze cât mai bine, în contextul în care libera circulaţie se reia în spaţiul Schengen odată cu ridicarea restricţiilor impuse pentru combaterea noului coronavirus.Sursa: romaniatv.net

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.