Rezultate Academia de Poliție 2019. Au fost afișate primele note

Peste 2.900 de candidați au susținut probele scrise pentru admiterea la Academia de Poliție și vor afla primele rezultate pe astăzi 10 august 2019.

În acest an, la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București sunt disponibile 770 de locuri, iar 2.913 candidați au trecut de prima etapă a examenului. Asta înseamnă o concurență de aproape patru candidați pe un loc.

Înainte de finalizarea probelor eliminatorii, candidații erau repartizați astfel: nouă candidați pe un loc la Facultatea de Poliție, cinci la Pompieri, șase la Jandarmi și cinci la Poliția de Frontieră. Celelalte specializări ale Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti.  Drept și Arhivistică.

Au fost afișate rezultatele de la Academia de Poliție 2019

Admiterea în facultăţile Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” București se face numai prin concurs. Acesta este organizat şi se desfăşoară în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare şi cu regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere 2019 în facultăţile Academiei de Poliţie, aprobat de Senatul Academiei.

Peste 600 de candidați au fost respinși la probele eliminatorii – contravizita medicală și evaluarea performanței fizice. Au fost depuse numeroase contestații, însă comisia de admiterea le-a respins pe toate acestea.

Candidaţii respinşi la concursul de admitere la Academia de Poliţie 2019 pot depune contestaţii la Comisia de soluţionare a contestaţiilor.

Tinerii pot formula şi depune contestaţii numai cu privire la proba de evaluare a cunoştinţelor, în ceea ce privește baremul de corectare sau corectitudinea numărării și consemnării punctajului obținut pentru propria lucrare.

Termenul de depunere a contestaţiei este de 24 de ore de la data şi ora afişării rezultatului cu punctajul obţinut la probele de concurs (liste provizorii – cu ierarhizarea candidaţilor, generate după admitere).

Contestaţiile se întocmesc numai de către candidat, pe formulare tip, sub semnătura proprie a acestuia, şi se înregistrează în registrul special constituit. Contestaţiile depuse de candidaţi sunt analizate de Comisia de soluţionare a contestaţiilor.

Rezultatele finale la concurs vor fi afişate în data de 13 august, după soluţionarea tuturor contestaţiilor, la sediul Academiei.

Prezentarea candidaţilor admişi în vederea efectuării măsurătorilor pentru uniformă este programată pentru data de 14 august.

Anul trecut, ștacheta a fost foarte ridicată la Pompieri, pentru că ultima medie de admitere la Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” a fost 9.25.

Pentru facultăţile de Poliţie, respectiv Poliţie de Frontieră, ultima medie de admitere a fost de 8.40, iar la Jandarmi ultima medie a fost 8.00.

Rezultatele concursului de admitere au fost prezentate candidaţilor pe liste la sediul Academiei de Poliţie, la ora 12,  în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere. Notele vor fi afișate și pe site-ul Academiei de Poliție,http://www.academiadepolitie.ro. sursa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.