Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerul Afacerilor Interne au semnat contractul de finanțare pentru proiectul Air Ambulance, potrivit unui comunicat.
Valoarea totală a proiectului este de 148.039.178,09 lei. Beneficiar este Inspectoratul General de Aviație, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Din fondurile alocate prin acest proiect, Inspectoratul General de Aviație va achiziționa două avioane noi mediu curier, capabile să transporte minim doi pacienți în stare critică, pe o rază de 2.000 km.
„Pentru noi, sănătatea românilor este prioritară. Achiziționarea acestor două avioane medicale este foarte importantă pentru sistemul sanitar din România, dar mai ales pentru pacienții aflați în pericol.”, a precizat Cristian Roman, secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.