Românii ar putea avea ÎNCĂ 6 ZILE LIBERE

Parlamentarii au depus mai multe iniţiative legislative prin care doresc să crească numărul zilelor libere pentru români. În total, românii ar putea beneficia anul viitor de 19 zile libere, pe lângă cele 13, câte sunt în prezent libere legale. Printre altele, parlamentarii vor ca sărbătoarea Înălţării, ziua lui Constantin Brâncuşi, dar și ziua de 10 Mai să devină sărbători legale.

În prezent, românii beneficiază de 13 zile libere în fiecare an: primele două zile din an, 24 ianuarie, două de Paşte, două zile de Rusalii, 1 Mai, 15 august- Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie – Sfântul Andrei, 1 Decembrie, 25 şi 26 decembrie.

Cele şase zile libere propuse de parlamentari sunt: Înălţarea Domnului (praznic care cade la 40 de zile după Paşte), 10 Mai – ziua Independenţei României şi a Regalităţii, a treia zi de Crăciun (24 şi 25 decembrie sunt libere legale), 6 ianuarie – Boboteaza, 15 septembrie – începutul anului şcolar pentru elevi, dar şi 19 februarie – ziua de naştere a lui Constantin Brâncuşi.

1. Zi liberă propusă: Înălţarea Domnului

Iniţiativa legislativă prevede completarea articolului 139 din Legea 53/2003 a Codului Muncii cu o nouă zi liberă şi anume Înălţarea Domnului, numită şi Ziua Eroilor (a 40-a zi după Paşte). Propunerea datează de la sfârşitul anului 2013, când a fost înaintată prima dată Senatului. Printre cei de 25 de deputaţi şi senatori care au iniţiat legea, se numără şi Tudor Ciuhodaru, din grupul parlamentar Democrat şi Popular.

Proiectul de lege a fost prezentat apoi Camerei Deputaţilor în septembrie 2014, care a trimis-o pentru raport comisiilor permanente, unde se află şi în prezent. Legea a primit deja aviz favorabil de la Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale dar şi de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

2. Zi liberă propusă: a treia zi de Crăciun

Iniţiatorul legii, Condurăţeanu Andrei-Răzvan, deputat PSD propune ca românii să fie liberi nu numai în prima şi a doua zi de Crăciun (cele două zile libere care sunt deja sărbători legale), ci şi în a treia zi a acestei sărbători.

În prezent proiectul de lege este înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor şi a primit aviz favorabil de la 4 comisii permanente: Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi de la Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale.

3. Zi liberă propusă 6 ianuarie – Bobotează

Sărbătoarea Bobotezei ar putea deveni zi liberă pentru români dacă propunerea senatorului PSD Ovidiu Donţu va fi votată de colegii din Parlament.

Ovidiu Donţu consideră că sărbătoarea Botezului Domnului este una dintre cele mai importante sărbători religioase şi cei care doresc trebuie să poată participa la ceremonii, fără să se învoiască de la serviciu.

Senatorul PSD Donţu a mai arătat că în anul 2015, la fel ca şi în 2013 şi 2014, salariaţii se bucură doar de 8 zile libere legale, care au fost în timpul săptămânii.

Proiectul a fost depus la Senat în 19 februarie şi se află în consultare publică.

4. Ziua de 19 februarie – sărbătoare naţională -” Ziua Brâncuşi „

Proiectul de lege, care propune declararea zilei de 19 februarie, ziua naşterii sculptorului Constantin Brâncuşi, ca sărbătoare naţională, a fost iniţiat de 47 de senatori şi deputaţi.

Parlamentarii enumeră printre argumentele pentru declararea acestei zile ca sărbătoare naţională faptul că ar fi o „reparaţie morală faţă de refuzul şi umilirea lui Brâncuşi de către statul român atunci când a vrut să doneze toată opera sa poporului nostru”.

Propunerea legislativă a fost înaintată în februarie 2015 către Senat.

5. Ziua de 10 mai – – Ziua Declarării Independenţei României (Ziua Regalităţii)

Proiectul propune ca ziua de 10 mai să devină Ziua Independenţei României, sărbătoare care a fost celebrată între anii 1866-1947. În anii Regalităţii, 10 mai era sărbătorită ca Zi Naţională.

Această zi avea mai multe semnificaţii. În primul rând în 10 mai 1881, România a fost proclamată Regat. În 10 mai 1866, regele Carol I depunea jurământul în faţa Parlamentului Principatelor Unite, iar în 10 mai 1877, Senatul proclama Independenţa României.

Iniţiativa legislativă a fost iniţial respinsă de Senat, însă apoi a fost trimisă Camerei Deputaţilor. În prezent legea se află la comisiile permanente din Camera Deputaţilor, unde a fost trimisă pentru raport în 4 martie 2015.

Printre argumentele enumerate de parlamentari pentru adoptarea acestei legi se numără: „restabilirea adevărului istoric” şi faptul că „România este singura ţară din Uniunea Europeană care nu sărbătoreşte oficial Ziua Independenţei”.

6. Ziua de 15 septembrie – zi liberă pentru părinţi

Senatorul PSD Popa Constantin, iniţiatorul acestei legi propune ca ziua începutului de an şcolar să fie declarată zi liberă pentru părinţi. Şi asta pentru ca părinţii, care de multe ori sunt nevoiţi să se „învoiască sau să îşi ia concediu fără plată, sau mai rău, alţii sunt sancţionaţi de angajatori că întârzie la muncă”, să-şi poată însoţi copiii la şcoală.

Legea a fost deja adoptată de Senat şi în prezent se află la comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor pentru raport. Legea a primit aviz favorabil din partea Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi. În plus, şi Guvernul i-a dat aviz favorabil (primire punct de vedere de la Guvern).

Printre parlamentarii cei mai „activi” când vine vorba despre propunerile de zile libere se numără Tudor Ciuhodaru (grupul parlamentar Democrat şi Popular), dar şi deputatul PSD Condurăţeanu Andrei-Răzvan. Cei doi deputaţi figurează fiecare cu câte două proiecte legislative, în calitate de iniţiatori.

Printre alte propuneri de zile libere ale parlamentarilor au fost 6 decembrie (Sfântul Nicolae) dar şi 21 mai când este celebrată ziua Sfinţilor Constantin şi Elena. Ambele iniţiative legislative au fost însă respinse de cele două camere ale Parlamentului.

România se află pe un loc fruntaş în Europa în ceea ce priveşte numărul sărbătorilor declarate zile libere. Ţara noastră se află pe acelaşi loc cu Slovacia care are 13 de sărbătoare libere, potrivit unui studiu efectuat în 2013.

Finlanda ocupă primul loc din Europa cu 15 zile libere, urmată de Spania cu 14, iar Marea Britanie, Olanda şi Ungaria sunt pe ultimul loc, cu 8 zile libere, conform aceluiaşi studiu din 2013. În top mai intră Turcia cu 14,5 sărbători publice, urmată de Rusia (14), Cehia şi Lituania au câte 12 sărbători legale, urmate de Croaţia (11), Polonia şi Ucraina (10) şi Serbia (9).

Sursa: rtv.net

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.