Săli pline la Zilele Maramureşului! FOTO

13173674_1605498526434759_3665738091211515210_nCea de-a doua ediţie a Zilelor Maramureşului a debutat azi 6 martie cu o serie de manifestări desfăşurate în mai multe instituţii din Baia Mare.

La Muzeul de Mineralogie „Victor Gorduza” s-au prezentat lucrări despre ariile naturale protejate, biodiversitate, geodiversitate şi despre reprezentarea Reţelei Natura 2000 în Transilvania. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Centrul Universitar Nord Baia Mare, Agenţia de Protecţie a Mediului Maramureş şi Comisariatul Judeţean Maramureş al Gărzii de Mediu.

13174184_1605498473101431_1299780038972431369_nÎn faţa unei săli pline, la Palatul Administrativ Baia Mare, cadre universitare, cercetători, muzeografi şi etnologi au vorbit despre portul tradiţional, despre simbolistica acestuia şi despre caracteristicile portului din Maramureş.

O prezentare spectaculoasă, cu imagini sugestive, reprezentând costume tradiţionale din Maramureş, a realizat în deschiderea simpozionului dr. Anamaria Iuga – de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român Bucureşti.

Despre „Costumul tradiţional – element al patrimoniului imaterial” a vorbit conf. univ. dr. Delia Suiogan – de la Centrul Universitar Nord Baia Mare. Cuvintele pe care le-au spus vorbitorii s-au constituit în adevărate lecţii de cultură şi civilizaţie, de antropologie şi etnologie, pentru numeroşii elevi prezenţi în sală.

13177491_1605498333101445_8516694772234079130_nModerator al evenimentului a fost preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu, care a afirmat:

„Într-o lume în care pericole precum superficialitatea, precaritatea, gregaritatea sau globalizarea au devenit certitudini, puține sunt reperele care ne-au mai rămas. Și când spun repere mă refer la valori materiale, spirituale și umane, la cultura și la istorie, la tradiție și la perpetuarea ei. Costumul popular reprezintă una dintre cele mai spectaculoase și totodată delicate forme de cultură a unui popor, care înglobează în sine mentalitatea, modul de viață, credința sau  etapele și pragurile esențiale ale vieții.  Suntem onorați de prezența unui mare număr de invitați, atât din Maramureș, cât și din București, Cluj Napoca, Zalău și Satu Mare, care au acceptat să prezinte lucrări științifice care se circumscriu tematicii acestui simpozion. Pentru a vă face o idee asupra consistenței și nivelului acestui simpozion vă spun doar că s-au pregătit pentru prezentare 20 de lucrări științifice.”

13178671_1605498479768097_5937535775821249147_nOrganizatorii, Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Maramureş şi Consiliul Judeţean Maramureş au gândit acest eveniment în două etape; o primă parte care s-a desfășurat la Consiliul Judeţean Maramureş, a doua parte fiind în Muzeul Satului.

La finalul primei părţi a simpozionului a avut loc lansarea cărţii „Portul Popular din zona etnografică Maramureş” – aparţinând autoarei Ioana Mariş-Dăncuş. Cartea a fost prezentată de prof.dr. Ilie Gherheş.

13177636_1605498366434775_472922491206794720_nSala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare s-a dovedit neîncăpătoare pentru numerosul public participant la simpozionul ştiinţific „Maramureşul istoric, geografic, literar”. La manifestarea organizată de Uniunea Scriitorilor Maramureş au participat cadre universitare şi scriitori din Cluj Napoca şi Baia Mare. Cu acest prilej au fost lansate cărţile „Ora închiderii” – autor Vasile Igna şi „Cimitirul copiilor”- autor Nicolae Goja.

Două vernisaje au avut loc în holul mare al Palatului Administrativ Baia Mare: Fotoetnografica – al artistului Felician Săteanu, cu o tematică dedicată costumului tradiţional şi o a doua cuprinzând lucrări ale documentaristului Ştefan Jäger din Jimbolia. Dacă prima expoziţie cuprinde fotografii cu costume populare din Maramureş, adunate în timp de unul dintre cei mai pasionaţi artişti fotografi, a doua expoziţie acoperă segmentul de multiculturalism al Zilelor Maramureşului, prezentând aspecte din viaţa etnicilor şvabi.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.