Sancţiuni aplicate în acest sfârşit de săptămână

Jandarmii aflaţi în timpul executării atribuţiilor specifice în acest sfârşit de săptămână pe raza localităţilor  Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei, au intervenit în situaţii de  încălcare a  unor norme de convieţuire socială.

Sâmbătă, 04 martie a.c., în jurul orei 12:36, un bărbat în vârstă de 38 de ani domiciliat în municipiul Baia Mare, în timp ce se afla într-un autoturism pe strada Aleea Neptun din Baia Mare, a ascultat muzică la volum foarte mare tulburând astfel liniştea locuitorilor din zonă. Acesta a fost sancţionat cu amendă contravenţională.

Tot în cursul zilei de sâmbătă, în Baia Mare pe strada Gheorghe Şincai, în parcul din faţa cinematografului Dacia, în jurul orei 14:45, jandarmii au surprins două femei şi trei bărbaţi care consumau băuturi alcoolice, iar unul dintre bărbaţi a tulburat liniştea publică prin strigăte şi larmă, fapte care au dus la indignarea cetăţenilor care se aflau în acel parc. Acestora li s-au aplicat sancţiuni contravenţionale cu amendă.

În data de 04 martie a.c., în jurul orei 10:45, şi jandarmii din cadrul patrulei auto urbane din  Sighetu Marmaţiei au surprins faţa magazinului ,,Petru”, de pe strada Traian o persoană de sex feminin în timp ce apela în mod repetat la mila cetăţenilor şi care atunci când a fost rugată să prezinte date despre identitatea sa a refuzat. Aceasta a fost sancţionată cu amendă contravenţională şi cu avertisment scris.

În jurul orei 11:00, jandarmii din cadrul patrulei auto urbane din Sighetu Marmaţiei au surprins faţa magazinului ,,Unicarm”, de pe strada Piaţa 1 Decembrie 1918, o persoană de sex masculin  în timp ce apela  la mila cetăţenilor iar aceasta când a fost rugată să prezinte date despre identitatea sa a refuzat. Şi acestuia i s-au aplicat  sancţiuni cu amendă şi cu avertisment scris.

Duminică, 05 martie a.c., în jurul  orei  03:55, doi fraţi din Baia Mare în vârstă de 33 respectiv 34 de ani, aflându-se în faţa localului de alimentaţie publică ,,Hora”, de pe b-dul Independenţei din Baia Mare, în momentul în care membrii formaţiei de muzică de la acel restaurant au ieşit afară la ţigară,  au  început să-i împingă pe muzicanţi şi să strige la aceştia. La intervenţia jandarmilor aceştia au refuzat în mod repetat  să dea date privind identitatea lor. Acestor doi fraţi le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale cu amendă.

Tot în Baia Mare, în jurul  orei  23:30,  doi tineri în vârstă de 27 şi 34 de ani, unul din Baia Mare iar celălalt din localitatea Jibou judeţul Sălaj, aflându-se în parcul din faţa Gării, au tulburat liniştea locatarilor din apropiere, prin strigăte şi larmă. Aceştia au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă.

Jandarmeria Maramureş aduce mulţumiri cetăţenilor care au înţeles necesitatea măsurilor preventive care au fost adoptate.

Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţe „112”.

 

 

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.