SCADE factura la gaze LA JUMĂTATE. Pentru cine şi în ce conditii

1,5 milioane de locuinţe ar putea avea facturi la gaze reduse la jumătate. 20% din populaţia ţării poate fi definită drept consumator vulnerabil.

Toţi actorii din piaţa gazelor, şi producători şi furnizori, sunt de acord că România trebuie să definească şi să sprijine consumatorii vulnerabili, în condiţiile în care plafonarea preţurilor nu mai poate funcţiona la nesfârşit pentru toţi consumatorii. Cine ar fi aceşti consumatori, câţi, şi cum pot fi sprijiniţi.

Oferta de nerefuzat: Hotel Barátság Hajdúszoboszló

Un studiu realizat de Emerton la comanda Federaţiei Patronale Petrol şi Gaze (FPPG) referitor la situaţia actuală a sectorului de gaze, afectat profund de fiscalitate, re-reglementarea preţurilor, lipsa de lichiditate a pieţei angro şi lipsa interconexiunilor cu statele vecine, oferă câteva detalii despre cum ar putea fi definit şi sprijinit consumatorul vulnerabil de gaze din România.

Super ofertaULTRA LAST MINUTE TUNISIA!!!

Conceptul există, însă doar legal, în România, nu este şi implementat iar acest lucru trebuie făcut dintr-un motiv simplu. Timp de trei ani, toţi consumatorii de gaze primesc gaze la preţ impus de stat, mai mic decât cel al pieţei (68 de lei/MWh), prin OUG 114, situaţie care nu va mai putea continua. Când re-reglementarea întregului consum casnic, care a stârnit oricum nemulţumirea Comisiei Europene, se va fi oprit, toţi consumatorii casnici, indiferent de venituri, vor plăti acelaşi preţ, al pieţei, situaţie care va avea două efecte negative. Primul este că cei mai săraci nu vor avea cu ce plăti, iar al doilea, care va deriva din primul, este că se pot crea ulterior noi mecanisme care vor distorsiona piaţa, în dorinţa de a proteja toată populaţia-din acest motiv a apărut de fapt şi re-reglementarea prin OUG 114.
Studiul Emerton oferă mai multe indicii despre cine s-ar califica în România la acest statut şi de ce ar putea beneficia.

Întâi, definiţia

Definiția consumatorilor vulnerabili de energie trebuie să fie obiectivă și întemeiată pe indicatori măsurabili. Se recomandă, prin urmare, combinarea a cel puțin două tipuri de indicatori complementari pentru acoperirea diverselor profiluri amenințate de sărăcia energetică:
• Indicatorul ponderii mari a costurilor cu energia: precum “indicatorul 2M”, care identifică gospodăriile cu cheltuieli mari de energie raportat la venitul lor. O gospodărie este client vulnerabil dacă ponderea veniturilor cheltuite pe energie este de două ori mai mare decât valoarea mediană națională.
• Indicatorul sărăciei energetice ascunse: precum “indicatorul M/2”, care identifică gospodăriile cu un consum anormal de mic de energie, “sărăcia energetică ascunsă”. O gospodărie este client vulnerabil dacă cheltuielile sale absolute cu energia sunt mai mici de jumătate din valoarea mediană națională.
Acești indicatori pot fi asociați cu un prag al venitului absolut pe gospodărie, pentru a garanta că aceste ajutoare sociale sunt direcționate persoanelor care au cu adevărat nevoie de ele, arată studiul.

Câţi se vor califica

În momentul de faţă, doar 4,6% din populaţie primeşte ajutoare pentru încălzire, dar cifra este mică pentru că nu au mai fost actualizate pragurile de venituri până la care se acordă această sumă. “Condițiile de obținere a ajutoarelor de energie nu au fost actualizate de câțiva ani, în ciuda unei creșteri a veniturilor, cu excluderea mai multor gospodării din aceste ajutoare”, spun cei de la Emerton.
Adunând cele două categorii de consumatori şi excluzând suprapunerile unele gospodării pot intra și la cheltuieli mici cu energia, și la venituri reduse, studiul concluzionează că, aplicarea la România a indicatorilor cel mai frecvent utilizați în Europa conduce la un procent de consumatori vulnerabili de aproape 20% din populație. Adică 1,5 milioane de consumatori.

Cum pot fi ajutaţi vulnerabilii

Citeste continuarea pe economica.net

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.