Scandal în noul PNL. PDL, pe făraș!

pnlSenator și vicepreședintele PNL, Teodor Atanasiu a fost surprins într-o înregistrare audio, când spunea că PNL s-a folosit de PDL, fără de care nu câștiga președintele.  Atanasiu spune că PNL nu va respecta înțelegerea cu PDL, asupra premierului și că liderii din PDL vor fi, în timp, îndepărtați din structurile de conducere.

„Noi am făcut o fuziune paritară în care noi am dat numele partidului, sigla partidului, candidatul la președinție al partidului și ei ne-au dat sediul (râsete), locația în care să funcționăm. Gândiți-vă că avem 28 de județe în care noi conducem în fuziunea asta paritară. Mai mult de atât nu puteam obține. Eu vă spun că le-am dat și iluzia că o să aibă prim-ministru. N-o să-l mai aibă. Vă dau în scris că nu o să-l aibă!”, a spus Teodor Atanasiu. Vicepreședintele PNL a adăugat că vulnerabilitate noului PNL este dată chiar de către copreședintele Vasile Blaga, care nu vrea majoritate, de frică, pentru că știe multe lucruri. De față, ar fi fost și Alina Gorghiu.

Poziția oficială a PNL, contrată de un senator PSD

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a declarat, la Antena 3, că „au fost discuții private, am întrebat, sunt discuții cu caracter privat. PNL nu-și asumă acele opinii exprimate în acele înregistrări. Chiar dacă e vorba de dl Atanasiu, PNL nu-și asumă aceste opinii. Nu cred că poate fi vorba de o nemulțumire a unora asupra celorlalți”.

Daniel Savu, senator PSD, a spus: „Eu cred că asemenea declarații sunt de natură să-i îndepărteze pe cei pe care i-ați cooptat. Dl Atanasiu spune exact ce gândește. Cei pe care vreți să-i atrageți în grupul liberal vor fi deranjați pentru că ar putea să se bucure de același tratament. Și noi am fost tratați la fel”.

„Există o mare diferență, nu e vorba de discuții private. Nu e vorba de un transfer politic. PNL există, procesul de fuziune este pe final, împreună am avut niște reguli, am câștigat alegeri împreună, lucrăm la un program de guvernare împreună, ca un singur partid”, a adăugat Ionuț Stroe.

„Vreau să intervin. Alegerile le-ați câștigat cu PSD. Klaus Iohannis a câștigat alegerile. Alea sunt alegerile generale. Dl Predoiu cred că se simte extrem de frustrat de acele declarații că nu va fi premier și ar trebui să dea și el în scris că va fi”, a replicat Daniel Savu.

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.