Se fură pe rupte pădurea la Borşa

Săptămâna aceasta a început în forţă pentru poliţiştii din Borşa care luni, între orele 09.00-17.00 au reluat acţiunile în fondul forestier pentru combaterea tăierilor ilegale de masă lemnoasă.

Ei au efectuat controale împreună cu reprezentanţi ai Ocolului Silvic Borşa şi ai Parcului Natural Munţii Maramureşului şi au identificat 42 de buşteni de esenţă răşinoasă, tăiaţi şi abandonaţi pe raza Cantonului Silvic Balasana.

Materialul lemnos a fost măsurat şi s-a constatat că este vorba despre peste 59 mc lemn. Acesta a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic iar în continuare sunt efectuate cercetări pentru stabilirea provenienţei materialului lemnos şi pentru identificarea celor care l-au tăiat ilegal.

 

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ