Șefii interimari ai primăriei ar putea fi evaluați, joi, de Consiliul Local Baia Mare

Șefii interimari ai primăriei ar putea fi evaluați, joi, de Consiliul Local Baia Mare

Ședința de Consiliu Local convocată pentru astăzi a fost suspendată după ce întâlnirea aleșilor locali a rămas fără obiect. Mai exact, proiectul de hotărâre care era pe ordinea de zi a ședinței  viza retragerea atribuțiilor de primar interimar în cazul lui Marinel Rob, doar că în urma unei ședințe a Forumului Democrat German la care au participat și lideri naționali, interimarul băimărean a decis să renunțe la atribuțiile pe care le deținea în administrația locală.

De asemenea, demisia lui Rob atrage automat după sine și desființarea postului de consilier cu atribuții ocupat de juristul Niculescu Cristian Țâgârlaș. Urmează ca joi, 16 februarie, ședința de consiliu să fie reluată, întâlnire în care va fi validată o nouă majoritate care să muncească în folosul comunității.

Amintim că atât Rob cât și o parte a consilierilor au dorit să formeze o alianță anti Cherecheș, pentru a încerca astfel blocarea revenirii primarului ales la cârma orașului.

Sperăm ca unora să le revină la normal și caracterul și onoarea dar și responsabilitatea, aceștia ajungând pe funcții pe spatele și prin sacrificiul lui Cătălin Cherecheș.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.