Senatorul PMP Maramureș Severica Covaciu ia atitudine! Interpelări adresate ministrului Mediului de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat și ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale pe teme de interes național

Senatorul PMP Maramureș Severica Covaciu ia atitudine! Interpelări adresate ministrului Mediului de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat și ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale pe teme de interes național

„Mediul de afaceri vizează modul în care măsurile guvernamentale luate de actuala putere se reflectă în susţinerea agenţilor economici şi stimularea antreprenorilor. Vă rog să îmi precizaţi câte firme cu capital românesc şi-au suspendat sau închis activitatea, în primele nouă luni ale anului 2018, comparativ cu aceeaşi perioadă a anilor 2016 şi 2017 (defalcat, pentru fiecare an în parte)”, a precizat senatorul Severica Covaciu în întrebarea adresată lui Radu Oprea – Ministrul Mediului de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat

O altă problemă de interes național este și cea generată de Legea pensiilor .

Modificările aduse la Legea pensiilor au adus anumite creşteri ale indemnizaţiilor primite de pensionari, însă discrepanţele dintre pensii rămân uriaşe. Vă rog să îmi precizaţi, pentru judeţul Maramureş, care este cea mai mare indemnizaţie încasată de o persoană (valoarea concretă în lei) şi care este cea mai mică indemnizaţie (indiferent de tipul acesteia – pensie, indemnizaţie speciala etc.). De asemenea, solicit să îmi spuneţi, câte pensii cu valoare de peste 10 mii lei există la nivelul judeţului Maramureş.” a menționat senatorul Severica Covaciu în întrebarea adresată Olguţei Vasilescu, Ministrul muncii şi justiţiei sociale.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.