Severica Covaciu, senator PMP  din Maramureș ia atitudine: solicitare adresată Ministrului Educației Naționale privind situația învățământului profesional din România

Senatorul a adresat o solicitare  ministrului  Valentin Popa  privind situația la zi a învățământului profesional din România, având în vedere numărul mic de elevi care frecventează această formă de învățământ :

“Stimate domnule ministru, în ultimele două decenii, România a pierdut peste 90% din numărul de elevi din învăţământul profesional. Din informaţiile existente în presă, aflăm că în prezent, doar aproximativ 20 de mii de tineri mai frecventează astfel de cursuri. Faptul că forţa de muncă specializată, în foarte multe domenii de activitate, lipseşte este o realitate cu care se confruntă marea majoritate a agenţilor economici, în principal în zona de producţie.

În condiţiile în care există o mare cerere de oameni calificaţi în diverse meserii, vă rog să îmi precizaţi următoarele:

  • care este situaţia la zi cu privire la şcolile profesionale şi de meserii (număr total şcoli şi elevi în ţară, număr total şcoli şi elevi în Maramureş), comparativ cu situaţia din 2010;
  • ce măsuri aţi luată până acum şi ce măsuri veţi lua pe viitor pentru stoparea fenomenului de distrugere a acestui tip de învăţământ atât de necesar;
  • ce strategie are ministerul pe care îl conduceţi pentru conştientizarea părinţilor şi copiilor cu privire la importanţa pe care o are o pregătire de specialitate, în vederea angajării absolvenţilor în câmpul muncii şi care sunt obiectivele urmărite de Ministerul Educaţiei în privinţa şcolilor profesionale şi de meserii.”

(P)

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.