”Situaţia este DRAMATICĂ”: Jobul din România plătit cu 800 de euro pe lună pentru care NU SE GĂSESC candidaţi

Jobul din România plătit cu 800 de euro pe lună pentru care NU SE GĂSESC candidaţi. Este extrem de simplu, toată lumea ştie să îl facă, dar companiile se plâng că nu au pe cine angaja. ”Situaţia este DRAMATICĂ”

Dumitru Ştefan, directorul general al companiei de transport Romstyl Impex din Târgovişte (jud. Dâm­bo­viţa), cu afaceri de 100 mil. lei, spune că situaţia forţei de muncă din domeniul transporturilor este drama­tică din cauza migraţiei românilor şi că reuşeşte cu greu să reţină în companie şoferii care sunt atraşi de salarii de două ori mai mari din Vest.

„Suntem într-o situaţie dramatică în ceea ce priveşte forţa de muncă. Zil­nic avem între 10 şi 15 maşini care stau din cauza faptului că nu avem şo­feri. Am renunţat la contracte din cauza lipsei oamenilor. Am analizat des­chiderea unei şcoli de şoferi, dar dacă nu mai sunt oameni, ce să şcolim? În plus, după ce îi şcolim la 5-6 luni pleacă”, a declarat Dumitru Ştefan, care conduce o companie cu 420 de an­gajaţi.

Compania a crescut salariul anga­ja­ţilor anul trecut cu 15%, astfel că salariul mediu a ajuns la 800 de euro. De asemenea, firma oferă mai multe beneficii salariaţilor astfel încât şoferii  să nu mai plece în străinătate.

Romstyl Impex are 300 de autove­hicule cu care aprovizionează peste 400 de benzinării ale tuturor com­paniilor petroliere.

continuarea:aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.