Slujba Canonului cel Mare şi Liturghia Darurilor înainte Sfinţite oficiate la Mănăstirea Rohia

Miercuri, 9 martie 2022, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a urcat în Muntele cel Sfânt al Rohiei, unde a fost aşezată de mâna lui Dumnezeu Mănăstirea „Sfânta Ana”, cu aproape 100 de ani în urmă, închegând a tradiţie de mai multe zeci de ani ca prima Sfântă Liturghie a Darurilor înainte Sfinţite din Postul Mare al fiecărui an să fie oficiată la Mănăstirea de metanie Rohia, precedată de starea a treia a Slujbei Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

Sfintele rugăciuni au început cu Slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, oficiată în sobor de la ora 16,00, în genunchi şi cu lumânări aprinse în mâini, după tradiţie. Această slujbă, care nu se oficia înainte la Mănăstirea Rohia, a fost adusă de călugării care au condus sfântul locaş de închinare la începuturile sale, apoi a fost dusă mai departe, din anii 40, de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian, iar de aici, după reînfiinţarea Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, preluată de tot mai multe parohii de mir, încât acum sunt tot mai multe locaşuri de închinare în care se săvârşeşte.

Sfânta Liturghie a Darurilor înainte Sfinţite se constituie într-un al moment duhovnicesc de mare importanţă, practicat la începuturi, tot la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, sub directa îndrumare şi supraveghere a marelui Ierarh Justinian, pe vremea când a fost stareţ al Sfântului Locaş, timp de aproape trei decenii. Aşa că acum, în prima miercuri din fiecare Sfânt Post al Paştilor, credincioşi din Rohia, satele din jur şi din ţinutul Lăpuşului, din Baia Mare şi alte zone, vin în număr mare ca să se roage în acest sfânt loc, aşa cum s-a întâmplat şi azi, când lume multă a urcat dealul sfânt, la întâlnirea cu Întâistătătorul locului.

Din soborul slujitor au făcut parte Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarhul mănăstirilor şi stareţul Sfântului locaş, Arhim. Ghelasie Maxim, economul mănăstirii, Pr. Dr. Florin Stan, protopopul Lăpuşului, Pr. Mihai Cornel Gheduţiu, secretarul protopopesc, Arhid. Teodosie Bud, consilierul economic al Episcopiei, Arhid. Vlad Verdeş, inspector pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, şi Ierodiacon Calinic Nistor, slujitor al mănăstirii.

„Slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul este profund duhovnicească, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, pe care Biserica o foloseşte de 1.300 de ani în acelaşi fel. La anul 700 a trăit acest sfânt părinte care a alcătuit această slujbă pentru folosul duhovnicesc al poporului lui Dumnezeu, al credincioşilor, şi de 1.300 de ani, în acelaşi fel, cu mai multă  sau mai puţină credinţă, cu mai mare sau mai puţină intensitate, mai mult sau mai puţin, la toate bisericile am rostit această slujbă, am cântat, am invocat mila lui Dumnezeu, pentru că slujba este alcătuită din 250 de stihii, care nu sunt foarte lungi, şi care sunt ritmate de invocaţia „Miluieşte-mă, Dumnezeule, milueşte-mă!” Puneţi cap la cap toate şi calculaţi, în stihii, în strigări şi rugăciuni, câte miliarde de miliarde de rugăciuni s-au făcut către Dumnezeu de către Biserica lui Hristos în aceşti ani, pentru că fiecare „Miluieşte-mă, Dumnezeule, milueşte-mă!” este însemnat la Dumnezeu, nu trece nevăzut şi nescris acolo. Fiecare rugăciune este reţinută de îngerii lui Dumnezeu. Îngerii noştri păzitori sunt aici cu noi şi sunt cei mai fericiţicând ne rugăm şi sunt trişti când alunecăm şi când suferim. Deci, iată că această slujbă o săvârşim în acelaşi mod în care a alcătuit-o acest mare Sfânt Părinte care s-a născutîn secolul al VII-lea, în Damasc, Siria.”

Apoi, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a vorbit credincioşilor despre Sfânta Liturghie a Darurilor îninte Sfinţite şi cum se săvârşeşte ea, precum şi despre împărtăşirea în cadrul acesteia, atât a credincioşilor, cât şi a soborului slujitor. A vorbit şi despre viaţa Sfântului Grigorie Dialogul şi despre cum această Sfântă Liturghie a ajuns săfie oficiată în Postul Sfintelor Paşti.

Arhid. Vlad Verdeş a dat apoi citire Mesajului Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin adresat femeilor-mame de ziua lor, scris cu ocazia Zilei Femeii din acest an.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.