ŞOCUL VALUTAR loveşte România! VA FI DEZASTRU! În câteva zile

Analiștii economici sunt de părere că vom asista în continuare la o majorare a deprecierii leului, majorarea generată nu atât de Brexit sau de decizia americanilor din 4 iunie de a crește sau nu dobânda, cât de creșterea deficitului de cont curent, cuantumul de ieșiri de capital reflectat în balanța de plăți, sau unele dezechilibre ale balanței de plăți pe intrările și ieșirile de valută. Dobânzile la titluri de stat sau chiar obligaţiuni denominate în valută sunt în creștere, dar nu putem vorbi încă de o tendință.
Ce se întâmplă cu leul - curs valutar interbancarDupă cum explică economistul șef al ING Bank, Ciprian Dascălu, cursul euro/leu ar putea să crească până la nivelul de 4,55 de lei până la sfârșitul lunii mai, urmând ca după aceea să revină treptat către nivelul de 4,5 lei pentru un euro.

După toate probabilitățile, așa cum demonstrează și minutele Federal Reserve, șansele ca guvernul american să crească dobânda de politică monetară sunt destul de ridicate, toți investitorii uitându-se către limita de sus, adică o majorare între 0,5% și 0,75% față de 0,25%, cât este în prezent.

Cu toate acestea, analiștii ING Bank nu văd o majorare de dobândă acum, ci abia în luna septembrie, dar „concursul de împrejurări intern și internațional ar putea duce cursul la 4,55 lei până la sfârșitul lunii, urmând ca apoi leul să își revină către 4,5 lei”, după cum spune Ciprian Dascălu.

Președintele BCR Pensii Private, Radu Crăciun, este de părere că mai mult de 50% din analiștii economici la nivel mondial subliniază că FED ar putea crește dobânda în luna iunie și că nu au nici o temere că se va întâmpla o ieșire a Marii Britanii din zona euro. Cu toate acestea, consideră Radu Crăciun, nu dobânda monetară a SUA este cea care dictează evoluția cursului de schimb și nu ea este cea care produce efecte în deprecierea leului.

Vorbim totuși de o creștere a contului curent dublă anul acesta față de aceeași perioadă a anului trecut, fapt care pune o presiune indirectă pe cursul de schimb. Creșterea consumului din ultimele luni a fost una evidentă, iar ea s-a produs pe fondul unei creșteri a importurilor și nu a productivității. “În balanța de plăți vedem clar ieșiri de capital care sunt investiții, nu ieșiri de capital speculative. Dezechilibrele interne pun presiune din nou pe cursul valutar”, spune Radu Crăciun.

Ciprian Dascălu vorbește în plus despre faptul că unul dintre partidele de guvernământ a declarat că sunt 50% șanse ca guvernul Cioloș să nu mai supervizeze și alegerile din toamnă, fapt catre induce un risc politic suplimentar.

Cu toate acestea, România, prin Ministerul de Finanțe, se împrumută pe toate fronturile-intern sau extern, în lei sau în euro. Dobânzile la care se împrumută statul român sunt în creștere, pe toate planurile. Creșterea este însă ușoară și analiștii consideră că nu putem vorbi încă de un trend de creștere a dobânzilor. Și totuși, o ia piața internă și internațională înaintea BNR și a agențiilor de rating?

Euro a crescut ieri la 4,51 lei, faţă de 4,50 lei de cursul anunţat vineri de BNR. Euro atinge maximul ultimelor trei luni şi trei săptămâni. Mai precis, euro nu a mai atins o valoare atât de ridicată în faţa leului din 1 februarie 2016 când BNR a anunţat un curs de 4,5320 lei.

sursa:economica.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.