Şoferii care nu utilizează centura de siguranţă – sancţionaţi de poliţişti

rutieraConducătorii auto depistaţi ieri de poliţişti în trafic în timp ce se deplasau cu autovehicule fără să respecte prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare de aproape 10 000 de lei.

Ieri, între orele 07.00 – 21.00, poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au fost prezenţi pe principalele artere de circulaţie de pe raza municipiului pentru a preveni producerea de accidente rutiere şi pentru a verifica dacă se respectă normele rutiere, în principal utilizarea centurii de siguranţă şi starea tehnică a autovehiculelor.

Poliţiştii au controlat peste 50 de autovehicule şi în urma verificărilor efectuate au constatat abateri ce au fost sancţionate cu amenzi în sumă de aproximativ 10 000 de lei.

De asemenea, poliţiştii au retras două certificate de înmatriculare şi au reţinut în vederea suspendării un permis de conducere.

Pentru toţi conducătorii auto, siguranţa lor şi a pasagerilor aflaţi în maşina pe care o conduc ar trebui să fie o prioritate, din momentul în care urcă în maşină şi până când ajung la destinaţie.

În acest sens, reamintim că portul centurii de siguranţă nu este doar o obligaţie legală, ci şi o modalitate eficientă de a evita rănirea gravă în caz de accident. Nefolosirea centurii de siguranţă şi/sau a altor dispozitive de retenţie omologate, de către conducătorii auto şi pasagerii din autovehicule, creşte riscul de vătămare a acestora în accidente rutiere şi agravează leziunile suferite în urma coliziunilor.

Dispozitivele omologate şi centura de siguranţă joacă un rol important în reducerea gravităţii rănilor produse şi măreşte şansa de supravieţuire în cazul unui accident. Aceasta nu a fost proiectată pentru confort, ci pentru siguranţă. Totodată, centura de siguranţă împiedică proiectarea zonei capului în obiecte dure (bord,volan, parbriz). De asemenea, folosirea centurii permite conducătorului auto să rămână stăpân pe vehiculul său, reducând astfel, riscul unei coliziuni suplimentare.

Portul centurii de siguranţă este obligatoriu atât în localităţi, cât şi în afara acestora, pentru toţi ocupanţii locurilor prevăzute prin construcţie cu asemenea dispozitive.

Articolul 36 din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice stipulează că cei care conduc autovehicule şi tractoare agricole sau forestiere precum şi persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcţie cu centuri sau dispozitive de siguranţă omologate trebuie să le poarte în timpul circulaţiei pe drumurile publice, cu excepţia cazurilor prevăzute în regulament.

Conducătorii de autovehicule având locuri prevăzute prin construcţie cu centuri de siguranţă trebuie să informeze pasagerii cu privire la obligaţia legală de a le purta în timpul circulaţiei pe drumurile publice.

De asemenea, conducătorii de autovehicule având locuri prevăzute prin construcţie cu centuri de siguranţă au obligaţia să se asigure că, pe timpul conducerii vehiculului, minorii poartă centurile de siguranţă sau sunt transportaţi numai în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate, în condiţiile prevăzute de regulament.

Conducătorilor de autovehicule le este interzis să transporte copii în vârstă de până la 3 ani în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă, cu excepţia celor destinate transportului public de persoane, precum şi a taxiurilor dacă în acestea din urmă ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă, în condiţiile prevăzute în regulament. Copiii cu vârsta de peste 3 ani, având o înălţime de până la 150 cm, pot fi transportaţi în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă doar dacă ocupă, pe timpul transportului, orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă.

Poliţiştii vor continua acţiunile pentru respectarea legislaţiei rutiere şi pentru a determina participanţii la trafic să adopte un comportament responsabil.

Foto: Arhiva

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.