Spectacol de gală susținut de Ansamblul folcloric MARA, cu prilejul împlinirii a 46 de ani de activitate

poza1 interiorCentrul Cultural Sighetu Marmaţiei organizează sâmbătă 29 noiembrie 2014, începând cu ora 16,00, în sala de spectacole a Palatului Cultural-Episcopal, un spectacol de gală susținut de  Ansamblul folcloric MARA, cu prilejul împlinirii a 46 de ani de activitate.  În prima parte a evenimentului va fi lansată cartea “Nuțu Leordean-mesager al tradiției maramureșene“, autor Alexandru Leordean, în partea a II-a Ansamblul Mara va susține un moment  artistic iar în partea a III-a va  va avea loc un recital al artiștilor invitați din județ și din țară.

Ansamblul Mara s-a înfiinţat în anul 1968. De atunci, membrii ansamblului au câştigat premiul Herder pentru folclor, Discul de aur şi Colierul de argint la Dijon, Franţa, numeroase titluri de laureat al concursurilor din ţară şi de peste hotare, a efectuat turnee în întreaga lume. La Ansamblul Mara au cântat mari artişti ai cântecului popular: Gheorghe Covaci Cioată, Ion şi  Ştefan Petreuş, Viorel Costin, Titiana Mihali, Gheorghe Turda, fraţii Ion şi Gheorghe Florea, Anuţa Iusco, Anuţa Tite, Frații Benţa, Mihai Chiş, Niţuca Iusco, Nuţu Leordean,Voichița Nemeș, Ileana Matus, Măriuca Verdeş, soţii Maria și Petru Orza, soţii Anuţa şi Nicolae Tudorovici etc. Prof. Gheorghe Petrovai – coregraf, a fost cel care a pus bazele Ansamblului Mara, au urmat: Dragomir Ignat, Gheorghe Pop, Ioan Ardeleanu- Pruncu, Echim Vancea , Victoriţa Costelnic, Gheorghe Rednic–Ciombu şi mai ales marele maestru coregraf Gavril Ghiur, sub conducerea căruia ansamblul a cunoscut cea mai înaltă treaptă a interpretării artistice.

La ceas de sărbătoare să le adresăm mai întai mulţumiri tutor celor care au făcut sau care fac parte din cel mai prestigios ansamblu din Maramureşul istoric, pentru actul de a păstra  şi valorifica „focul viu”al folclorului nostru, cartea de identitate a culturii naţionale, să-i felicităm şi să le urăm sa rămână spiritual mereu tineri!

La mulţi ani Ansamblului MARA !

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.