Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare, vizitat de Premierul României și Ministrul Sănătății

Astăzi, 18 mai 2019, la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare a fost prezent Premierul României, Viorica Dăncilă, alături de ministrul sănătății, Sorina Pintea, prefectul județului Maramureș, Vasile Moldovan, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea și alți reprezentanți guvernamentali.

Oficialitățile au vizitat Unitatea de Primire Urgențe și Laboratorul de Radioterapie, au purtat discuții cu pacienții și cu personalul medical al spitalului.

Una din pacientele Laboratorului de Radioterapie a adresat cuvinte de mulțumire ministrului sănătății. „Mi-a mulțumit că am făcut posibil să existe radioterapie la Baia Mare, având în vedere că este o pacientă cu o afecțiune oncologică și, teoretic, pentru radioterapie ar fi trebuit să meargă în alte centre”, a declarat ministrul sănătății, Sorina Pintea.

În cadrul întâlnirii cu cadrele medicale s-a abordat problema pensionării femeilor, precum şi stabilirea unei zile naţionale a medicului din România.

La finalul vizitei, Premierul Viorica Dăncilă a declarat că Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare este un exemplu de bune practici pentru alte spitale din țară. ” Am văzut că aici e un colectiv foarte implicat care împreună cu Consiliul Judeţean Maramureş au reuşit să se doteze, au reuşit să creeze un val de încredere pentru pacienţii din zonă şi nu numai. Am discutat cu medicii de aici, am văzut implicare lor şi, aș spune, sufletul care-l pun în tot cea ce fac. Am vrut să văd acest spital şi pentru faptul că aici a fost manager ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, şi am vrut să văd ce a putut realiza și care e impresia colectivului de aici referitor la ministrul sănătăţii. Eu personal am o impresie foarte bună despre Sorina Pintea”, a mai precizat Viorica Dăncilă.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.