Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare -50 de ani de viață, în slujba vieții

Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare -50 de ani de viață, în slujba vieții

Se spune că, în medicină, ca și în dragoste, nu există ”întotdeauna” și ”niciodată”, deoarece totul este posibil. Iar atunci când medicina înseamnă, înainte de toate dragoste de oameni și de viață, imposibilul devine posibil, zi de zi, an de an, de jumătate de secol.

În urmă cu 50 de ani, în 11 ianuarie 1972, a avut loc inaugurarea noului spital cu 1200 de paturi din municipiul Baia Mare, ”o adevărată citadelă a ocrotirii sănătății”, cum a fost numit în cadrul manifestărilor de atunci, deschise de Dan Enăchescu, Ministrul Sănătății de la acea vreme și doctorul Constantin Opriș, directorul spitalului.

Încă de atunci, Spitalul și-a fixat cele mai înalte standarde medicale, fiind dotat, după București, cu cea mai modernă aparatură din țară. Iar dezvoltarea și îmbunătățirea continuă a standardelor și serviciilor a devenit un deziderat constant, pentru care echipa spitalului, de ieri și de azi, a muncit cu devotament și dedicare. Însă, dincolo de proiecte, clădiri, aparatură, investiții și cifre, stau cei care, vreme de 50 de ani și-au pus viața, puterea și principerea în slujba maramureșenilor.

Semicentenarul unei instituții publice înseamnă de obicei o pagină de istorie, un prilej bun de a analiza cifre și de a prezenta bilanțuri, însă semicentenarul unui spital, înseamnă mai mult decât atât: este prilejul de a prețui viața și oamenii care s-au pus în slujba ei.
De aceea, semicentenarul Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare este în primul rând aniversarea oamenilor deosebiți, de ieri și de azi, din echipa Spitalului Județean, care și-au dedicat viața salvării de vieți și au demonstrat că, cel mai puternic medicament este profesionalismul, dăruirea și grija, dar și aniversarea tuturor maramureșenilor, care se adresează, de 50 de ani, cu încredere și speranță spitalului.
Acum, în acest moment important, doresc să le mulțumesc din suflet tuturor. Această istorie de 50 de ani a Spitalului este de fapt, o pagină de viață, scrisă cu munca, sacrificiile personale și dăruirea lor.

Se spune că, la 50 de ani, nu îmbătrânești, ci devii mai bun. Îmi doresc ca, împreună cu toți colegii mei, să ne asumăm datoria de onoare de a construi un viitor pe măsura trecutului impresionant al acestui spital, având convingerea că, dacă ne iubim profesia, iubim oamenii și ne dedicăm lor, totul este posibil.

La mulți ani, tuturor angajaților Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, de ieri și de azi!

La mulți ani tuturor maramureșenilor care, prin încrederea și recunoștința lor au făcut, ca, de 50 de ani, Spitalul județean să fie ”o adevărată citadelă a ocrotirii sănătății”.

Manager
Oros George Alexandru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.