Stănișoară își anunță demisia din PNL: Partidul s-a transformat într-un teatru de război al agendelor personale

Mihai Stănișoară și-a anunțat marți demisia din PNL și precizează că această decizie nu înseamnă nici oportunism și nici trădare, ci este legată de faptul că partidul s-a transformat într-o lună într-un teatru de război al agendelor personale.

„Am luat decizia de a demisiona din PNL. De fapt, mai corect ar fi să spun că PNL a luat hotărârea de a demisiona din funcția de partid care trebuie să-i reprezinte pe cetățenii cu vederi liberale din țara noastră. A coborî dintr-un tren care și-a schimbat ruta convenită și asumată și se îndreaptă către prăpastie nu înseamnă nici trădare și nici oportunism. Înseamnă o raportare corectă și sănătoasă la un sistem referențial care a rămas neschimbat. Nu pot să nu îmi ascund dezamăgirea privind evoluția recentă a Partidului Național Liberal, transformat, în doar o lună, într-un teatru de război al agendelor personale și în care principiile de dreapta, liberale, au încetat să mai fie măcar rostite, cu atât mai puțin dezbătute, apărate și promovate. Mai mult, România și românii au dispărut de pe agenda PNL”, susține Stănișoară într-o declarație remisă AGERPRES.

El subliniază că rămâne consecvent hotărârii sale din martie 2013 prin care a anunțat că își pune la dispoziția mișcării liberale, de dreapta, din România toată priceperea, buna-credință, experiența și energia, motivând că este absolut convins că doar dreapta românească poate ajuta fiecare cetățean să trăiască mai prosper, mai sigur și mai împlinit.

„După o criză economică ce a afectat profund destine și mentalități, nu doar în România, ci și în restul lumii, după nenumărate provocări la adresa siguranței naționale, cu impact direct asupra vieții fiecăruia dintre noi, am convingerea că doctrina liberală este cea care ar trebui să reprezinte dreapta românească. M-am alăturat cu inima deschisă echipei PNL, fără a cere niciun privilegiu, animat doar de dorința de a-mi aduce contribuția la succesul mișcării liberale. Am fost și sunt un om de dreapta. Prin toată activitatea mea publică din ultimii cinsprezece ani am fost slujitorul devotat al principiilor economiei de piață, a liberei inițiative private, a securității individuale și naționale, a drepturilor și libertăților cetățenești, a parcursului în NATO și UE a României. În funcțiile de demnitate publică am slujit țara și pe cetățenii ei cu eficiență, onestitate și, uitându-mă la scena politică, cu modestie. Ca membru PNL, am fost un soldat disciplinat care a pus binele partidului înaintea imaginii mele de politician. Am răspuns tuturor răutăților și ipocriziilor cu tact, dar și cu sinceritate, din respect pentru mine însumi și pentru cetățeni”, arată el.

Stănișoară precizează că este un om de dreapta, un liberal.

„Sunt membru al mișcării liberale din România, care nu mai este reprezentată de PNL. Mă voi dedica demersului de a recuceri încrederea publicului de dreapta, cu simpatii liberale, și îmi propun să demonstrez, zi de zi, ceas de ceas, că liberalismul este cartea câștigătoare a României, care poate aduce prosperitate, securitate și mândrie națională”, afirmă Mihai Stănișoară.

El susține că majoritatea membrilor PNL sunt în prezent derutați și le propune să „judece cu discernământ și responsabilitate, iar mai apoi să-și răspundă față de propria lor conștiință dacă le place încotro se îndreaptă” partidul.

„Cel mai important însă, compatrioților cu vederi liberale le spun că merită să aibă încredere în cei care apără valorile liberalismului românesc”, afirmă Stănișoară, care adaugă că nu pleacă nicăieri, ci rămâne alături de valorile liberale și de cei care le respectă și le prețuiesc.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.