Starea meteo în Maramureş

Vremea a fost în general închisă. Cerul a fost senin în zona montană înaltă şi acoperit în zonele joase. Vântul a suflat în general slab. Temperaturile maxime au fost cuprinse între 1 grad la Ocna Şugatag şi 5 grade în Baia Mare. Cel mai rece a fost noaptea trecută şi în această dimineaţă la Ocna Şugatag -1 grad, Cavnic şi Targu Lapus 0 grade. Stratul de zăpadă măsoară până la 3 cm, la staţia meteo Iezer.

Carosabilul sectoarelor de drumuri publice este curat şi uscat. Sunt sectoare de drumuri în zonele de deal şi de munte cu partea carosabila parţial umedă şi umeda. Angajaţii secţiei de drumuri naţionale au intervenit cu trei utilaje şi au împrăştiat nouă tone de material antiderapant pe DN18. Cerul este acoperit, vizibilitatea în trafic este bună. Vântul suflă slab, la moderat. Fulguieşte pe DN18, în Pasul Gutâi. Vremea va fi astăzi in Maramureş uşor mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi mai mult noros. Pe arii extinse, îndeosebi spre seară şi noaptea, vor cădea precipitaţii predominant sub formă de ploaie. În zona montană precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări în zona montană înaltă unde va viscoli trecător ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 5 grade, iar cele minime între 0 şi 2 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.