Știai că poți fi NEMURITOR? Uite cea mai tare INVENȚIE de pe internet!

Eter9 este o nouă rețea socială care le promite utilizatorilor “nemurirea digitală” prin intermediul unui software de inteligenţă artificială care scanează informaţiile publicate de internauţi în timpul vieții lor.

Astfel, după ce aceștia nu mai sunt, Eter9 continuă să publice informații despre ei pe baza trăsăturilor lor de personalitate. Mai exact, rețeaua învață care sunt preferințele utilizatorilor săi, urmând ca după moartea fizică a acestora să folosească niște roboți care interacționează cu utilizatorii reali.

Aceasta se aseamănă destul de mult cu Facebook, având o pagină principală, ca un “newsfeed”, și un “cortex”, care funcționează precum profilul de Facebook.

De asemenea, chiar din timpul vieții utilizatorului, rețeaua poate posta în numele său fără ca acesta să fie online.

Inventatorul este portughezul Henrique Jorge, Eter9 fiind încă în perioada de testare și având cam 5000 de utilizatori.

“Încerc să creez un sistem de inteligenţă artificială care să înveţe mai repede decât o fac alte reţele, precum Facebook, deoarece cantitatea de informaţie pe care Eter9 poate să o analizeze în prezent este destul de mică”, a spus Jorge.

Ideea unei reţele de socializare bazate pe forme de inteligenţă artificială nu este una nouă. Este cunoscut faptul că Facebook deţine deja trei laboratoare de inteligenţă artificială, iar Mark Zuckerberg a declarat recent că principalul său scop este de a crea sisteme bazate pe această idee, scrie Libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.