Stresul te distruge încet, dar sigur! Iată 6 activități recomandate de psihologi pentru a-l ține sub control!

Stresul te distruge încet, dar sigur! Iată 6 activități recomandate de psihologi pentru a-l ține sub control!

Fiecare om este stresat din când în când, dar ce faci dacă această stare emoțională persistă o perioadă mai lungă de timp? Studiile științifice au demonstrat faptul că stresul acumulat îți poate afecta sănătatea fizică și psihică, așadar este important să înveți să-l gestionezi în mod eficient. 

Există mai multe metode prin care îți poți controla nivelul de stres. Află, în continuare, care sunt cele mai eficiente.

Iată 6 activități incredibil de simple recomandate de psihologi pentru a-ți regăsi echilibrul mental:

 

  • Fă cât mai multă mișcare!

 

Eliberează-ți frustrările alergând, urcând scările, mergând pe jos, dansând, sărind coarda sau chiar făcând curat prin casă. Orice fel de activitate fizică este benefică pentru reducerea stărilor de anxietate cauzate de stres, deoarece, în timp ce corpul tău se mișcă, creierul va secreta endorfine, acele substanțe chimice minunate care te relaxează și te fac să se simți mai bine.

 

  • Joacă-te cu animalul tău de companie!

 

Oamenii se simt foarte liniștiți în preajma animalelor, indiferent că este vorba despre un câine, o pisică sau un iepure. Aceste ființe minunate au capacitatea de a-ți transfera din energia lor pozitivă, determinându-te să te deconectezi și să te calmezi. 

Psihologii susțin că, de fiecare data când te joci și comunici cu prietenul tău blănos, tensiunea arterială îți scade, iar starea ta generală de sănătate se îmbunătățește. Îmbrățișările și afecțiunea pe care o primești de la animale îți reduc nivelul de stres și te binedispun.

 

  • Dă-te în leagăn sau mergi pe bicicletă!

 

Stai într-un hamac și citește o carte, așează-te într-un balansoar sau pe un leagăn și eliberează-te de griji. Mișcările lente și adierea vântului îți vor scădea pulsul și te vor ajuta să te destinzi pentru o perioadă, exact cât ai nevoie să-ți încarci bateriile și să-ți resetezi sistemul nervos.

 

  • Râzi!

 

Folosit ca terapie împotriva stărilor de anxietate și depresie, râsul este cel mai bun antidot pentru stres. Atunci când râzi, îi transmiți creierului tău că ești fericit, iar în acel moment el eliberează în tot corpul substanțe chimice care îți dau o stare de bine, de bucurie. 

Dacă nu ai motive de râs, vizionează un film de comedie sau clipuri amuzante pe internet, întâlnește-te cu prietenii, joacă-te cu copiii tăi și fă tot posibilul să râzi!

 

  • Implică-te în activități creative!

 

Nu trebuie să fii un mare artist și să creezi opere de artă, important este să-ți folosești mintea și mâinile într-un mod creativ. Conform specialiștilor, acțiunile care implică motricitatea fină induc o stare de relaxare mentală, încetinind ritmul cardiac și reducând nivelul cortizolului, hormonul stresului. 

Astfel de activități au același efect ca ședințele de yoga și alte tehnici profunde de meditație, așadar acum este momentul să înveți să tricotezi, să împletești fundițe, să lipești paiete și să înșiri mărgele. Găsești tot felul de accesorii de croitorie la cea mai mare mercerie online din România – vezi oferta aici, inspiră-te din multitudinea de produse și comandă tot ce ai nevoie. Cine știe? Poate, în acest fel, îți vei descoperi și pasiunea pentru design.

 

  • Evită fumatul, cafeaua și alcoolul!

 

Dacă ai impresia că țigările, cafeaua, alcoolul și băuturile ce conțin cafeină te vor liniști, psihologii susțin ele agravează de fapt lucrurile și-ți amplifică starea de agitație. Ține cont de faptul că, pentru a-ți rezolva problemele, nu ai nevoie de excitanți artificiali care să-ți obosească și mai tare creierul, ci de mai multă relaxare și odihnă.  

În concluzie, uneori, în viață, ai nevoie de o pauză ca să te relaxezi, să te deconectezi și să-ți reîncarci bateriile. Dacă urmezi sfaturile specialiștilor, vei reuși să-ți ții sub control nivelul de stres și să-ți îmbunătățești astfel calitatea vieții. Sursa foto: Pixabay.com

 

  

 

 

 

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.