Tânăr contrabandist reţinut cu focuri de armă la frontiera de nord

Polițiștii de frontieră maramureșeni au depistat în trafic un tânăr maramureşean, fără permis de conducere, care conducea un autoturism marca BMW X5 plin cu țigări de contrabandă.

Pentru reținerea șoferului, care nu a oprit la semnalele regulamentare, s-a tras un foc de avertisment în plan vertical, conform procedurii legale.

În data de 25.10.2017, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial P.F. Maramureș au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 12.00, pe raza localității Cărăciunești, jud. Maramureș, lucrătorii noştri au identificat în trafic un autoturism marca BMW X5, înmatriculat în Marea Britanie, despre care dețineau date că transportă țigări de contrabandă. Poliţiştii de frontieră au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea la control a autovehiculului în cauză, însă conducătorul auto le-a ignorat, continuându-și deplasarea spre localitatea Sighetu Marmației.

Imediat, a fost solicitat un alt echipaj mobil din cadrul S.P.F. Sighetu Marmaţiei pentru a bloca traseul conducătorului auto.

După o urmărire de aproximativ 4-5 km și în urma executării unui foc de avertisment în plan vertical, conform procedurilor legale, polițiștii de frontieră au blocat autoturismul în cauză, pe o stradă lăturalnică de pe raza municipiului Sighetu Marmației, moment în care conducătorul auto a aruncat din mașină mai multe colete voluminoase.

Șoferul a fost reținut și identificat ca fiind cetățeanul român Gheorghiță P., în vârstă de 26 de ani, domiciliat pe raza jud. Maramureș.

Persoana in cauză, mașina și coletele au fost duse la sediul instituției în vederea continuării cercetărilor.

Astfel, cu ocazia verificărilor suplimentare, polițiștii de frontieră au constatat că tânărul maramureşean nu posedă permis de conducere.

În urma inventarierii baxurilor a rezultat cantitatea de 3.997 pachete cu țigări, de diferite mărci, de proveniență ucraineană, în valoare de 47.000 lei.

Întreaga cantitate de țigări și maşina în cauză, în valoare de 9.000 lei,  au fost ridicate în vederea confiscării, iar bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia și pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.