Titularizare 2020. 787 de candidați au susținut examenul în Maramureș

Informare privind proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar (titularizare), sesiunea 2020

La proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, desfăşurată miercuri, 29 iulie, în cele 3 centre de examen, s-au prezentat 787 de candidaţi (89,94%) din cei 875 de candidaţi înscriși. Din promoţia de absolvenţi ai anului 2020, au fost prezenţi 87 de candidaţi.

72 de candidați (9,14%) s-au retras din motive personale sau medicale. Nu sunt candidați eliminați din examen.

Nu s-au înregistrat cazuri de candidați cu temperatura peste 37.3 grade Celsius.

Subiectele și baremele de corectare au fost publicate pe site-ul dedicat, la ora 15:00, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 4 august, la sediile inspectoratelor școlare și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile pot fi depuse la sediile inspectoratelor școlare județene sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 4 august, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 5 august, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la sediul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, la sediile celor 3 centre de examen și pe site-ul menționat anterior, în data de 11 august.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 12 – 14 august.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.