Toţi românii vor avea cărţi electronice de identitate. Legea a trecut de Senat

Introducerea noului tip de carte de identitate a fost votată miercuri de Senat în ședință, urmând să intre acum în dezbaterea Camerei Deputaților. Astfel, conform proiectului, românii vor putea avea cărți de identitate electronice, inclusiv copiii sub 14 ani.

Noile buletine vor veni la pachet cu multe facilități: nu doar că le vom putea folosi pentru serviciile electronice, dar acestea vor putea ține locul cardurilor de sănătate actuale. Esențial e că nimeni nu va fi obligat să-și facă un astfel de buletin, dacă nu dorește, potrivit avocatnet.ro.

Miercuri, Senatul a aprobat proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidența persoanelor și actele de identitate ale cetățenilor români. Mai departe, el va merge la dezbatere și vot în Camera Deputaților, Forul decizional aici, dar aplicarea sa depinde și de aprobarea prin decret de către șeful statului și de publicarea în Monitorul Oficial.

Proiectul de lege acordă posibilitatea eliberării unei cărţi de identitate simple sau a cărţii electronice de identitate înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, la solicitarea unuia dintre părinţi. Astfel, vor putea fi eliberate cărţi de identitate cu valabilitate de doi ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 şi 14 ani, cu valabilitate de patru ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani şi cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani.

În cazul în care o persoană refuză eliberarea unei cărţi de identitate electronice din motive religioase sau de conştiinţă, aceasta poate opta pentru cartea de identitate simplă.

Cartea electronică de identitate ar urma să asigura şi funcţionalitatea cardului de sănătate, care nu va mai fi folosit de la momentul eliberării noului document de identitate, se arată în proiect.

Personalizarea documentelor se va realizeaza în Centrul Naţional Unic de Personalizare a Paşapoartelor Electronice din subordinea Ministerului Afacerilor Interne.

Imprimeria Naţională va achiziţiona şi va pune la dispoziţia MAI şi Ministerului Afacerilor Externe echipamentele şi produsele software necesare pentru punerea în circulaţie şi personalizarea cărţilor electronice de identitate, a cărţilor de identitate simple, a cărţilor de identitate provizorii, a dovezilor de reşedinţă, a cărţilor electronice de rezidenţă şi a cărţilor de rezidenţă.

Iniţiatorii proiectului de lege spun că titularul unui document electronic se va putea autentifica online, pentru a beneficia de diverse servicii electronice – bancare, fiscale, sociale, financiare, educaţionale, ceea ce va conduce la simplificarea interacţiunii cu autorităţile publice, prin creşterea calităţii şi accesibilităţii serviciilor publice.

Punerea în circulaţie a cărţii electronice de identitate şi a cărţii de identitate simple va fi realizată eşalonat, în termen de maximum 18 luni de la data emiterii primei cărţi electronice de identitate sau a primei cărţi de identitate simple, pe măsura asigurării serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor cu suportul tehnic necesar.

Sursa: rtv.net

DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ