TRAGEDIE pe SOSEA: Un mort si opt persoane au fost rănite GRAV!FOTO

Accident cu nouă victime, pentru care s-a activat planul roşu de intervenţii, a fost provocat de un călugăr care conducea un autoturism de teren, înmatriculat în Bulgaria, cu volan pe partea dreaptă, potrivit primelor date din ancheta poliţiştilor, transmite corespondentul Mediafax.

O persoană a murit, iar alte opt persoane au fost rănite, sâmbătă seara, în comuna suceveană Brodina, în urma coliziunii frontale dintre două autoturisme, în acest caz fiind activat planul roşu de intervenţie.

Două persoane au fost încarcerate în urma impactului, iar una dintre ele era inconştientă la sosirea echipelor de intervenţie. Purtătorul de cuvânt ISU Suceava a precizat că victima nu a mai putut fi salvată în ciuda manevrelor de resuscitare care au fost efectuate, fiind declarat decesul.

Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie pentru preluarea celorlalte victime ale accidentului, la faţa locului urmând să fie trimise ambulanţe din toate zonele judeţului, inclusiv ambulanţa pentru transport victime multiple.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat că într-un autoturism de teren înmatriculat în Bulgaria şi cu volan pe partea dreaptă, condus de un călugăr din Brodina, se aflau încă cinci persoane.

Pe un drum din localitatea Brodina, maşina condusă de călugăr a intrat într-un autoturism înmatriculat în Botoşani, în care, pe lângă şofer, se mai aflau socrul acestuia şi un copil de patru ani.

În urma coliziunii, şoferul autoturismului înmatriculat în Botoşani a suferit răni grave, iar socrul său a murit. Din maşina condusă de călugăr, o femeie a suferit o fractură la un picior, iar alte două femei au fost rănite uşor.

Călugărul este cercetat pentru ucidere din culpă. În acest caz s-a activat planul roşu de intervenţie în judeţul Suceava.

sursa:botosaneanul.ro

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.