Trei persoane au necesitat îngrijiri după coliziunea a două autoturisme în Ocna Șugatag

accident_06427600Ieri după-masă, în jurul orei 17.30, poliţia a fost sesizată că pe DJ 109F, între localităţile Ocna Şugatag şi Budeşti s-a produs un accident de circulaţie soldat cu victime. Un tânăr de 27 de ani, domiciliat în satul Breb, comuna Ocna Şugatag, care conducea un autoturism pe DJ 109F spre Budeşti, pe o porţiune de drum în pantă, a intrat în coliziune cu remorca unui tractor condus de un consătean de 23 de ani. Impactul s-a soldat cu rănirea celor doi conducători auto şi a unui pasager din autoturism. Cei trei au fost transportaţi la spitalul din Sighetu Marmaţiei pentru îngrijiri medicale, dar nu au necesitata internarea. Poliţiştii au constatat că remorca nu avea montate elemente reflectorizante şi luminile din spate ale tractorului nu funcţionau. De asemenea, valabilitatea inspecţiei tehnice periodice şi a asigurării de răspundere civilă auto era expirată. Testarea cu aparatul etilotest a relevat că cei doi tineri implicaţi în producerea accidentului nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. oliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Foto: Arhiva

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.