TRUCURI care te ajută să faci faţă CANICULEI. Ce trebuie să MĂNÂNCI în această perioadă

caniculaHidratarea este principala metodă care te ajută să rezişti în faţa temperaturilor ridicate din timpul verii. Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă au descoperit şi alte trucuri cu ajutorul cărora poţi face faţă caniculei. Mai mult, iată ce alimente este recomandat să consumi în această perioadă.

Oamenii de ştiinţă au analizat modul în care corpul uman reacţionează la stresul termic, observând atent viaţa oamenilor nevoiţi să lucreze în căldură puternică, cum sunt pompierii sau soldaţii, scrie descopera.ro. Pe lângă evitarea consumului de cafea, alcool şi sucuri dulci, cercetătorii au câteva sfaturi care ne ajută să trecem cu bine peste zilele călduroase de vară.

1. Adaptarea. Organismul nostru se adaptează relativ uşor la stresul termic, spune Michael Sawka, profesor la Institutul de Tehnologie Georgia din Atlanta. El propune aclimatizarea, dar asta nu înseamnă expunerea necontrolată la căldură. Potrivit lui, sunt suficiente 100 de minute zilnic petrecute în căldură, timp de 4-10 zile, pentru ca organismul nostru să se adapteze la temperaturile ridicate.

2. Exerciţiile fizice. Persoanele care obişnuiesc să facă exerciţii fizice se adaptează mult mai uşor la căldură. O sesiune de aerobic, de exemplu, provoacă o încălzire a corpului, astfel că organismul va fi obişnuit şi nu va ajunge la o temperatură critică, extrem de ridicată, decât foarte greu.

3. Odihna este esenţială în această perioadă şi din cauza căldurii avem nevoie chiar de mai mult timp pentru a ne reveni şi a scădea temperatura corpului. O pauză scurtă într-un loc răcoros nu este suficientă, fiind nevoie de mai mult timp pentru odihnă.

4. Una din marile greşeli pe care le fac oamenii când vor să se răcorească este că îşi şterg transpiraţia de pe corp. Aceasta trebuie lăsată să se evapore singură, pentru că este mecanismul prin care organismul nostru se răcoreşte. O altă metodă foarte bună, folosită de pompieri şi de militari, este scufundarea mâinilor până la cot în apă rece.

5. Stingerea becurilor nu asigură doar economie, ci şi răcirea camerei în care stăm. Becurile incandescente generează căldură, la fel şi aparatele electrocasnice.

Ce este recomandat să mâncăm pe timpul caniculei

Când este foarte cald, mâncărurile grele te doboară, de aceea ai nevoie de nutrienţi adaptaţi care îţi oferă suficientă energie. Iată ce să mănânci ca să rezişti caniculei:

1. Supe reci. Gaspacho este o supă rece de roşii şi castraveţi, creată în Spania. Nu întâmplător ibericii au inventat o supă care le permite să se hidrateze şi să facă plinul de vitamine şi minerale, date fiind căldurile foarte mari din timpul verii, scrie curademiere.ro.

2. Fructe zemoase. Nimic nu e mai bun ca să te răcoreşti decât un pepene roşu sau galben. Pepenele roşu este o sursă naturală de electroliţi (săruri minerale) importanţi, cum ar fi sodiul şi potasiul, care se pierd prin transpiraţie. Pepenele roşu este fructul ideal pentru vară, căci conţine multă apă, prevenind deshidratarea organismului. Şi pepenele galben conţine în jur de 90% apă şi are un aport caloric scăzut: între 35 şi 40 kcal la 100 g.

3. Ouă. Ouăle fierte sunt o sursă importantă de proteine şi înlocuiesc cu succesc o friptură în sânge. Ouăle sunt bogate în vitaminele D, E şi K şi conţin minerale necesare organismului, cum ar fi fierul şi fosforul.

4. Îngheţata. Da, ai voie câte o îngheţată, când simţi că eşti epuizat de căldură.

5. Lactate. Lactatele sunt bogate în apă şi sunt benefice organismului în caz de caniculă. La gustare poţi bea un pahar cu lapte degresat rece, care are mai mult de 80% apă. La fel de bune sunt şi iaurturile şi brânzeturile proaspete degresate.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.