Un bărbat de 59 de ani a fost găsit decedat la periferia localității Unguraș

Ieri, 25 ianuarie a.c., la ora 09.20, polițiștii Secției 1 Groși au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 59 de ani din Unguraș a dispărut de la domiciliu.

Din declarațiile apelantului a reieșit faptul că bărbatul nu a mai fost găsit la domiciliu din data de 24 ianuarie a.c., fiind văzut ultima oară cu o zi înainte pe strada principală din Unguraș.

A fost solicitată darea în urmărire a bărbatului.

Ieri, la ora 18.30, polițiștii Secției 1 Groși au fost sesizați telefonic despre faptul că în zona denumită ”Mireș”, situată la periferia localității Unguraș, a fost găsită o persoană decedată.

Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat cadavrul unui bărbat de 59 de ani, având semnalmentele bărbatului sesizat dispărut din data de 24 ianuarie de către aparținători.

În urma cercetării la fața locului și a examinării exterioare a cadavrului, nu au fost identificate urme vizibile de violență.

Cadavrul a fost transportat la prosectura Spitalului Județean din Baia Mare în vederea efectuării necropsiei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, totodată fiind revocată și darea în urmărire a bărbatului de 59 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.