Urmărire ca-n filme în Borşa. Un tânăr de 30 de ani din localitate prins de mascaţii de la trupele speciale. Vezi ce a făcut …

Azi-noapte, la ora 01.40, în timp ce efectuau activităţi de supraveghere a traficului rutier pe raza oraşului Borşa, poliţiştii de ordine publică sprijiniţi de lucrători din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale au efectuat semnalele de oprire a unui autoturism care se deplasa pe strada Libertăţii conform vasiledale.ro.

Conducătorul autoturismului a ignorat semnalele poliţiştilor, şi-a continuat deplasarea iar după aproximativ 500 de metri şi-a abandonat autoturismul şi a fugit. La scurt timp, lucrătorii Serviciului de Acţiuni Speciale l-au găsit pe şofer pe strada Ion Creangă şi au constatat că este vorba de un tânăr de 30 de ani din oraş. În urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat că avea o concentraţie de peste 1.00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal iar poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ