VESTE BUNĂ pentru şoferi! Benzina, sub 5 lei pe litru

benzinaLitrul de benzină standard a scăzut sub pragul de 5 lei pe litru în Bucureşti, pentru prima dată în ultimii patru ani de zile, una dintre staţiile de la care se poate cumpăra carburantul cu 4,96 de lei pe litru fiind staţia Petrom de pe Şoseaua Alexandriei, după cum arată datele de pe site-ul companiei. La aceeaşi staţie, litrul de motorină standard costă 5,16 lei.

Faţă de maximul atins anul trecut în iulie, litrul de benzină a pierdut peste 20% din valoare ca urmare a prăbuşirii barilului de petrol la nivel internaţional. În prezent, un barilul de petrol a revenit uşor peste pragul de 50 de dolari, după ce a pierdut mai bine de jumătate din valoare faţă de maximul de 115 dolari din iunie.

Circa 58% din preţul unui litru de benzină şi 54% din preţul la motorină se duc la stat sub forma accizei şi a TVA.

Sunt mai multe cauze care au afectat preţul internaţional al petrolului. Cererea este scăzută din cauza activităţii economice slabe, a creşterii eficienţei energetice şi a folosirii altor combustibili. În al doilea rând, tensiunile din Irak şi Libia nu au afectat producţia celor două ţări.

America, deşi nu exportă ţiţei, acum importă mult mai puţin, ceea ce creează un exces de ofertă. În cele din urmă, saudiţii şi aliaţii lor din Golf au decis să nu-şi sacrifice cota lor de piaţă de dragul de a restabili preţul.

Ei ar putea influenţa curba producţiei semnificativ, dar principalele beneficii s-ar duce către ţări ca Iran sau Rusia, scrie The Economist. Mai mult, OPEC chiar a anunţat că nu va reduce producţia de petrol, chiar dacă preţul barilului va scădea la 20 de dolari, totul pentru a-şi menţine cota de piaţă. Pe de altă parte, Rusia ia în calcul reducerea producţiei de petrol pe fondul dificultăţilor economice. Nu în ultimul rând, un preţ mic al petrolului pune presiune enormă şi pe activităţile de producţie ale SUA din şisturi.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.