VESTE ŞOC de la Bruxelles. România primeşte cea mai DURĂ LOVITURĂ

Comisia Europeană a adoptat un plan de reformare a Uniunii Europene, preşedintele Jean-Claude Juncker prezentând în Parlamentul European cinci posibile direcţii ale Blocului comunitar, axate pe o cooperare a ţărilor în grade diferite, eventual prin concentrarea pe zona euro, pe apărare şi securitate. Liderii Uniunii Europene vor decide până la sfârşitul anului asupra viitoarei direcţii a Blocului comunitar, a mai spus Juncker, prezentând planuri pentru reformarea organizaţiei, după ce zilele trecute a vorbit despre grade diferite de integrare. Despre scenariile referitoare la reconfigurarea blocului comunitar a vorbit şi preşedintele Klaus Iohannis, care a transmis că se poziţionează ferm împotriva ideii „unei Europe cu mai multe viteze – o Uniune a cercurilor concentrice”, întrucât o asemenea strategie ar putea conduce la dezintegrarea proiectului european.

În cursul unui discurs rostit în Parlamentul European, Jean-Claude Juncker a prezentat „Carta Albă privind Viitorul Europei”, notând principalele realizări ale Uniunii Europene: „pacea timp de şapte decenii şi o Uniune Europeană extinsă, cu 500 de milioane de cetăţeni care trăiesc în libertate într-un spaţiu care este una dintre cele mai prospere economii din lume”. „Carta Albă” abordează şi provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană, prezentând cinci scenarii ale modului în care UE poate evolua până în anul 2025 în funcţie de intenţiile statelor membre.

„Aceasta nu va fi o simplă aniversare a Tratatului de la Roma, ci ar trebui să fie şi momentul naşterii Uniunii Europene a anului 2017. Pe măsură ce întoarcem pagina şi începem o nouă etapă în istoria noastră, este timpul să căutăm noi răspunsuri. (…) Ce vor spune urmaşii noştri peste 60 de ani despre moştenirea pe care le-am lăsat-o? Vreau ca ei să fie mândri. Acum este timpul ca noi să fim pionieri şi să lucrăm uniţi, mână în mână, pentru viitorul nostru”, a spus Juncker în Parlamentul European.

Citeste continuarea pe gandul.info

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.