Veste uriașă pentru pensionari! Pot primi 650 de lei pe lună, pe lângă pensie

Pensionarii care aleg să își crească nepoții pot primi în plus, pe lângă pensie, câte 650 de lei pe lună. Toate comisiile speciale din cadrul Senatului, dar şi Consiliul Economic şi Social, au dat aviz favorabil unui proiect de ordonanţă de urgenţă care prevede că anumite categorii de pensionari pot primi, de anul viitor, câte 650 lei în plus pe lângă pensie. Aceștia trebuie să îndeplinească o condiție principală: să își crească nepoții.

Oferta de nerefuzat: Hotel Barátság Hajdúszoboszló

Pensionarii care își cresc nepoții pot primi în plus câte 650 lei pe lună
Acest proiect de lege a fost inițiat de 24 de parlamentari, potrivit adevărul.ro.

START OFERTE ANTALYA 2020-PLECARE CU AVIONUL DIN BAIA MARE

„Indemnizaţia pentru creşterea nepotului/nepoatei se acordă pe bază de cerere a unuia dintre bunici, însoţită în mod obligatoriu de actele doveditoare privind calitatea solicitantului, relaţia acestuia cu nepotul/nepoata pentru care solicită dreptul şi acordul părinţilor”, se arată în expunerea de motive.

Cererile pentru indemnazația de nepot se vor depune la primăria localității unde îşi are domiciliul solicitantul (bunica/bunicul care intenționează să își crească nepotul). Indemnizaţiae stabileşte începând cu data depunerii cererii şi încetează odată cu încetarea dreptului la stimulentul de inserţie primit de mamă.

Este de precizat că suma nu se impozitează. Proiectul de Ordonanţă de urgenţă ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2020, după ce va fi fost adoptat de Parlament, promulgat de președinție şi publicat în Monitorul Oficial.

Vă reamintim că pensionarii au primit recent și o veste proastă, aceea că premierul Ludovic Orban vrea să revină la măsura luată în timpul guvernării Boc, aceea de a nu mai cumula pensiile cu salariile la stat. Mai exact, este vorba de anumite condiții privind cumulul pensiilor și salariilor, așa cum se stipula și în legea făcută de guvernul Boc în 2009.

SURSA

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.