Vesti bune de la INS!

Inflația ajunsă la un minim istoric creează spațiu pentru o tăiere suplimentară a dobânzii cheie de către Banca Națională a României /BNR/, iar o astfel de măsură de relaxare monetară poate avea efecte pozitive clare asupra acțiunilor și obligațiunilor, a declarat joi, pentru AGERPRES, Georgiana Androne, analist la casa de brokeraj Tradeville.

„Inflația ajunsă la un minim istoric permite BNR să-și ajusteze în jos prognoza de inflație pentru sfârșitul acestui an, creând astfel spațiu pentru o tăiere suplimentară a dobânzii cheie. O astfel de măsură de relaxare monetară ar trebui să aibă efecte pozitive clare atât asupra instrumentelor cu venit fix (în special obligațiuni), cât și asupra acțiunilor”, a afirmat Georgiana Androne.

În mod tradițional, o rată foarte scăzută a inflației crește atractivitatea instrumentelor cu venit fix, cum ar fi depozitele bancare, titlurile de stat sau obligațiunile corporative, care oferă astfel randamente reale apropiate de cele nominale, a menționat reprezentantul Tradeville.

„În schimb, efectul asupra pieței de acțiuni este mai greu de descifrat. Pe de o parte, crește valoarea reală a fluxurilor de numerar generate de companii, cum ar fi dividendele, pe de altă parte, poate semnaliza o economie încă slabă, ceea ce limitează perspectivele de creștere pe termen scurt ale companiilor listate”, a adăugat Georgiana Androne.

Rata anuală a inflației (pe ultimele 12 luni) a atins un nou minim istoric — 0,66% în iunie, după scăderea prețurilor de consum cu aproape 0,3% în iunie 2014 comparativ cu mai 2014, pe fondul ieftinirii alimentelor și serviciilor, arată datele Institutului Național de Statistică /INS/ publicate joi.

În luna iunie, față de luna anterioară, prețurile mărfurilor alimentare au scăzut 0,7%, tarifele serviciilor cu 0,2%, în timp ce prețurile mărfurilor nealimentare au crescut cu 0,1%.

Creșterea medie a prețurilor pe total, în ultimele 12 luni (iulie 2013 — iunie 2014) față de precedentele 12 luni (iulie 2012 — iunie 2013), determinată pe baza IPC, este 1,7%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) este 1,5%.

Concluzie : Inflatia a atins un nou minim istoric pentru perioada de dupa Revolutie, de doar 0,66% in iunie 2014. Castigul mediu lunar net a crescut cu 4,4% in perioada mai 2013 – mai 2014. Productia industriala a crescut cu 10% in primele 5 luni ale anului, fata de aceeasi perioada din 2013. Exporturile au crescut cu 10,5% in primele 5 luni din 2014, comparativ cu aceeasi perioada din anul trecut.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.