VIDEO- Lumea a rupt cordonul de jandarmi şi a blocat Piaţa Universităţii : 20.000 de oameni în toată ţara! FOTO

VIDEO- Lumea a rupt cordonul de jandarmi şi a blocat Piaţa Universităţii : 20.000 de oameni în toată ţara! FOTO

În aceste momente, sunt peste 20.000 de oameni care protestează în toată ţara. Protestatarii de la Universitate au plecat spre Piaţa Unirii. Vor să picheteze CNA-ul sau guvernul, dar mai întâi vor ajunge la Ministerul Justiţiei.

În Cluj sunt circa 6.000 de protestatari, în Timișoara sunt peste 2.000. Peste 1.000 sunt în Iași și Sibiu. De asemenea, sute de oameni protestează în Craiova, Arad, Pitești, Târgu Mureș sau Galați.

Protestatarii au rupt cordonul de jandarmi şi au blocat circulaţia în Piaţa Universităţii. În aceste momente, după unele estimări sunt aproape 8000 de oameni în centrul Bucureştiului.

content-image

În Piaţa Universităţii s-au strâns deja circa 2000 de oameni.

Protestul împotriva Ordonanţelor pe Justiţie pe care vrea să-l dea Guvernul lui Sorin Grindeanu a început. Anunţat pentru ora 17:00, manifestaţia a strâns până acum circa 500 de persoane, dar lumea continuă să vină.

content-image

content-image

Cateva sute de protestatari s-au adunat in centrul Clujului.

La Sibiu, în Piaţa Mare s-au strâns până acum în jur de 1000 de persoane.

La Iaşi, în Piaţa Unirii sunt în aceste momente circa 400 de persoane.

„Am avut parte de un protest frumos si civilizat, unde peste 28.000 de oameni din Bucuresti au spus clar ca nu doresc amnistia si gratierea. Am observat ca unele televiziuni manipuleaza fara rusine, iar CNA-ul nu isi face treaba. Este momentul sa ii vizitam. apoi mergem la Ministerul Justitei, iar final, la guvern. Nu vrem demisia Guvernului, vrem sa isi respecte promisiunile pentru care a fost ales”, se arata pe pagina de Facebook a evenimentului.

Proteste sunt aşteptate în zeci de oraşe din ţară precum Alba Iulia, Arad, Bacau, Baia Mare, Brasov, Buzau, Cluj, Timisoara, Constanta, Craiova, Galati, Iasi, Deva, Focsani, Pitesti, Ploiesti, Sibiu, Satu Mare, Alexandria, Turda Targu Jiu si Ramnicu Valcea, dar şi în Diaspora, la Bruxelles, Copenhaga, Paris, Chisinau, Bordeaux, Hamburg, Londra si Zurich.

content-image

La Brașov:

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.