Vrei să te pensionezi mai repede? Ce trebuie să faci

Pensia anticipată parțială poate fi acordată celor care au realizat stagiul complet de cotizare și care au îndeplinit anumite condiții de vârstă, în conformitate cu Legea pensiilor.

Cei care depun sau intenționează să depună anul acesta cereri pentru acordarea acestui tip de pensie trebuie să știe că beneficiază de un mod de calcul al pensiei mult mai avantajos decât precedentul, în urma unor modificări legislative din 2016, scrie avocatnet.ro.

În sistemul public de pensii din România se acordă cinci tipuri de pensii, potrivit Legii nr. 263/2010: pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată, pensia anticipată parțială, pensia de invaliditate și pensia de urmaș. Pensia anticipată parțială se cuvine, cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum și celor care au depășit stagiul complet de cotizare cu până la opt ani.

Așadar, cel care vrea să beneficieze de acest tip de pensie este supus unei duble condiționări:

pe de o parte, trebuie să fi realizat stagiul complet de cotizare, care este de 35 de ani, sau chiar să-l fi depășit cu până la opt ani;
pe de altă parte, poate cere pensia cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, care este de 65 de ani pentru bărbați și de 63 de ani pentru femei.
Notă: La bărbați deja se aplică această vârstă standard, în timp ce pentru femei va fi valabilă, în urma creșterilor eșalonate, din ianuarie 2030. În mod similar, pentru stagiul complet de cotizare trebuie să știm că în cazul femeilor încă se mai fac creșteri eșalonate, urmând să se ajungă la stagiul complet de cotizare de 35 de ani abia în ianuarie 2030.

Este foarte important de știut că, atunci când se solicită acest tip de pensie, la calculul stagiului de cotizare nu se iau în considerare așa-zisele perioade asimilate la care face referire Legea pensiilor:

perioadele când s-a acordat pensie de invaliditate;
perioadele de timp în care au urmat cursurile la zi ale învățământului universitar (dacă le-au absolvit cu diplomă);
timpul cât au satisfăcut serviciul militar sau au fost elevi ai școlilor militare/de agenți de poliție ori studenți ai unei instituții de învățământ din sistemul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.

Actele necesare pentru solicitarea pensiei

Cei care sunt interesați de obținerea pensiei anticipate parțiale și care îndeplinesc condițiile de acordare pot să facă o solicitare în acest sens la casa teritorială de pensii din raza domiciliului propriu. Solicitarea trebuie să fie însoțită, potrivit site-ului CNPP, de următoarele:

-cererea pentru înscrierea la pensie anticipată;
-carnetul de muncă (original și copie);
-carnetul de muncă pentru membrii CAP (original și copie);
alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată;
-actele de stare civilă: buletin de identitate sau carte de identitate, certificat de naștere și de căsătorie (original și copie);
-livretul militar (original și copie);
-diploma de absolvire a învățământului universitar și adeverința eliberată de instituția de învățământ superior din care să rezulte durata normală, perioada efectuării studiilor și faptul că acestea au fost urmate la zi;
-adeverință privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă (original);
-adeverință privind încadrarea activității în fostele grupe I și/sau II de muncă, în condiții deosebite, speciale și alte condiții de muncă (original);
-procura specială pentru mandatar (original și copie);
-acte pentru dovedirea calității de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990 și/sau al Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din Decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004;
-dovada încetării calității de asigurat în cazul înscrierii la pensie anticipată parțială, pentru persoanele care, la data solicitării, nu mai au calitatea de asigurat (original);
-adeverință care să ateste perioadele de activitate realizate după data de 1 ianuarie 2011 (original);
alte acte întocmite potrivit prevederilor legale prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie.

Sursa: rtv.net

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.