Vremea rămâne în general rece în Maramureș, în următoarele două săptămâni; ninsori prognozate până pe 18 ianuarie, dar și după 25 ianuarie (ANM)

Vremea rămâne în general rece în Maramureș, în următoarele două săptămâni; ninsori prognozate până pe 18 ianuarie, dar și după 25 ianuarie (ANM)

Meteorologii estimează, pentru următoarele două săptămâni, o vreme în general rece în majoritatea regiunilor, deși după data de 23 ianuarie valorile termice vor ajunge chiar și la 6 grade pe timpul zilei, în timp ce ninsori slabe vor cădea atât în intervalul 16-18 ianuarie, cât și după 25 ianuarie, relevă prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 16 – 29 ianuarie, publicată luni.

În Maramureș, pe durata primului interval de prognoză, vremea se va menține rece, în special în cursul nopților și al dimineților, când va fi ger. În regiune se vor înregistra, în medie regională, valori maxime între—5 și—2 grade și minime de la—16 la—10 grade. Ulterior, valorile termice vor înregistra o creștere treptată, cu tendință de apropiere de normele climatologice, cu până la maxime între—2 și două grade, respectiv minime de la—8 grade la—4 grade, în medie. Precipitațiile își vor face apariția spre sfârșitul intervalului de referință, după data de 25 ianuarie.

La munte, pe parcursul primei săptămâni de prognoză, vremea va fi rece, geroasă mai ales dimineața și noaptea. În zonele montane se vor înregistra valori diurne ce vor oscila între—10 și—4 grade, în timp termometrele vor arăta, pe timpul nopților, între—18 și—10 grade Celsius, în medie. După data de 23 ianuarie este estimată o creștere ușoară și treptată a temperaturilor până la valori apropiate de norma climatologic specifică perioadei, cu medii ale maximelor de la—4 la două grade Celsius și ale minimelor de la—12 la—6 grade. Ninsori slabe, cu caracter local, vor fi în intervalul 17-18 ianuarie, iar probabilitatea de apariție a precipitațiilor va crește, din nou, după data de 26 ianuarie.

Estimările publicate de Administrația Națională de Meteorologie sunt realizate folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime și minime, mediate pentru fiecare regiune a țării și adaptate local cu modele statistice și sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariție a precipitațiilor.

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.