Ziua Naţională a României – îndemn spre regăsirea iubirii de neam

Unitatea naţională şi iubirea de ţară au legat românii de-a lungul vremii, indiferent de contextul politic, divergenţele de opinii, situaţia economică dificilă ori problemele cotidiene. Istoria ne arată clar că poporul român a trecut adesea prin momente critice, războaie nimicitoare şi regimuri care au construit sau au distrus ţara noastră. Nimeni însă nu a reuşit să şteargă din sufletele românilor iubirea de ţară, dragostea şi respectul faţă de surorile şi fraţii noştri!

Înainte de toate, România suntem noi. Cu toţii, de la mic la mare, din ţară şi de peste hotare noi, românii, împreună suntem România. În mâinile noastre se află puterea de a schimba, în bine sau în rău, destinul ţării şi al nostru. Uneori am făcut alegeri greşite, alteori bune, dar de fiecare dată am fost conduşi de dorinţa de unitate, de mai bine, de dezvoltare. De iubirea faţă de români, de iubirea pentru România.

În această zi de mare sărbătoare naţională noi, românii, trebuie să ne deschidem sufletul şi să ne întoarcem spre cei din jurul nostru cu înţelegere şi iubire. Prea multă ură am permis să se strecoare în ultimele luni în sufletele noastre. Familii şi prietenii destrămate într-o luptă a orgoliilor, a politicii, într-o ţară dezarmată de guvernările succesive de după 1989.

Dragi români din Baia Mare, Maramureş, România, din străinătate: suntem la un pas de a ne pierde una dintre valorile pe care nimeni, niciodată, nu a reuşit să o calce în picioare: iubirea de neam! Este momentul să ne trezim şi să fim uniţi, indiferent de opiniile care ne despart. Secretul supravieţuirii poporului român sunt iubirea de ţară şi iubirea de neam. Dacă le avem pe acestea nimeni, niciodată, nu va reuşi să ne doboare!

Cu preţuire,

Cătălin Cherecheş
Primarul Municipiului Baia Mare

foto:Cristi Muresan

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.