Cea mai nouă escrocherie: îşi scoate pisicuţa la produs!

    O tanara inventivă a descoperit o nouă metodă de a stoarce bani de la persoanele naive!

    Plecând de la strategia cerşetorilor care umblă cu bebeluşii în braţe sau îmbrăţişează teatral câinii „din dotare”, pentru a impresiona publicul, o indvidă din Capitală a umblat la coarda sensibilă a iubitorilor de animale pentru a produce rapid bani. Individa a postat, iniţial, un mesaj pe mai multe grupuri de pe Facebook destinate iubitorilor de animale, unde a explicat că pisicuţa pe care tocmai o salvase de pe stradă s-a îmbolnăvit brusc. „Are ceva la ochişori, sunt foarte inflamaţi. Şi nici nu mai mănâncă de trei zile. Ce să fac?” Zeci de iubitori de animale au sărit imediat în ajutorul ei, sfătuind-o să ducă urgent felina la un cabinet veterinar. Moment în care a stăpâna „îngrijorată” a scos artileria grea: „Nu am niciun leu. Mă poate împrumuta cineva cu câteva sute de lei, să o duc la doctor, să o salvez? Nici ca să îi iau mâncare nu am bani…” Că scenariul este foarte bine pus la punct o sugerează faptul că „stăpâna grijulie” a continuat să posteze aceleaşi mesaje câteva zile la rând, cerând, de asemenea, bani cu împrumut oamenilor de bună credinţă care chiar doreau să salveze biata mâţă. Asta dacă, într-adevăr, chiar exista pisica respectivă! Câţiva oameni s-au prins, însă, de manevra individei, şi au taxat-o, în public: „Dacă voiai să salvezi pisica aia nu stăteai atâtea zile, să ceri bani pe Facebook! Te puteai duce la orice cabinet veterinar şi nu cred că te dădea medicul afară pe uşă fiindcă nu aveai bani! Scopul tău e altul, nu să salvezi animalul ăla nevinovat”.

    Sursa: spynews.ro

    Loading...

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.