Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

165 de ani de la nașterea lui Eminescu, marcați la Botoșani și Ipotești

165 de ani de la nașterea lui Eminescu, marcați la Botoșani și Ipotești

165 de ani de la nașterea lui Eminescu, marcați la Botoșani șiPoetul Mihai Eminescu va fi omagiat, joi, la Botoșani și Ipotești, în cadrul Zilelor Eminescu, organizate cu prilejul împlinirii a 165 de ani de la nașterea sa.

Evenimentele dedicate marelui poet vor începe la ora 9,00 cu o ședință extraordinară a Consiliului Local Botoșani, în cadrul căreia va fi adoptată, ca în fiecare an, o hotărâre privind acordarea titlului de cetățean de onoare al municipiului Botoșani câștigătorului Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu — pentru Opera Omnia.

Pentru marele premiu au fost nominalizați Mircea Cărtărescu, Liviu Ioan Stoiciu, Marta Petreu, Aurel Pantea, Ioan Moldovan, Lucian Vasiliu și Gabriel Chițu.

Tot joi, la ora 10,00, este programat un Te Deum la Biserica Uspenia din municipiul Botoșani, unde a fost botezat marele poet, iar la 11,00 va avea loc o depunere de coroane la statuia poetului din incinta Memorialului Ipotești.

De asemenea, în cadrul Zilelor Mihai Eminescu sunt cuprinse numeroase lansări de carte, dar și expoziții de pictură și fotografie.

Zilele Eminescu vor culmina cu Gala decernării Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu — pentru Opera Omnia și pentru Opera Prima, urmată de spectacolul ''Domnule și frate Eminescu'', susținut de actorul Constantin Chiriac.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire