Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

171 de persoane salvate în primele 6 luni ale anului 2023

171 de persoane salvate în primele 6 luni ale anului 2023

În semestrul I 2023 piloții Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca au fost la datorie zilnic, efectuând 265 misiuni operative în slujba cetățenilor, desfășurate pe întreg teritoriul național.

Dintre acestea, 233 de misiuni au constat în intervenții SMURD, piloții unităţii acționând pentru acordarea asistenței medicale de urgență şi transferarea de urgență a pacienților critici.

Astfel, în primele 6 luni ale anului 2023, personalul aeronavigant al Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca a făcut parte din echipajele aeromedicale SMURD, transportând la spital 171 de persoane.

Misiunile de salvare au fost realizate prin punctele de operare aeromedicale, astfel: Jibou – 170 intervenții, Caransebeş – 41 intervenții, Brașov – 13 intervenții, Mureș – 8 intervenții, București – 1 intervenție.

Pe parcursul semestrului I 2023, personalul aeronavigant al unității a executat în cadrul punctelor de operare aeromedicale menţionate un volum de aproximativ 270 ore de zbor, îndeplinind misiunile de zbor în deplină securitate aeronautică.
Personalul din Centrul Operaţional al unităţii a coordonat un număr de 624 misiuni aeriene în primele 6 luni ale anului 2023 pentru executarea acestora în deplină securitate aeronautică.

Asigurarea meteorologică a fost realizată în semestrul I 2023 prin furnizarea operativă a datelor şi informaţiilor privind evoluţia condiţiilor meteorologice, care au contribuit la executarea în condiţii de securitate a 732 misiuni de zbor de către elicopterele I.G.Av.
În continuare, personalul navigant al Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca va acționa cu profesionalism pentru a interveni în misiuni aeromedicale, de ordine și siguranță publică.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire