Cele două lucruri care au ajutat-o pe o femeie să slăbească 43 de kilograme

Atunci când ne propunem să slăbim, ne concentrăm exclusiv pe diete, pe trucuri nutriționale care să ne ajute să topim odată kilogramele nesuferite. Abordând însă cure drastice, descoperim adesea că devenim prizoniere ale celebrului efect yo-yo, care ne aruncă într-o cursă a slăbirii urmată de o îngrășare și mai rapidă și mai consistentă.

Tocmai de aceea, tot mai mulți specialiști sunt de părere că ar trebui să abordăm cu totul astfel problema slăbitului, punând accent mai degrabă pe factorul psihologic. Este exact concepția pe care o avut-o o tânără care a reușit să slăbească nu mai puțin de 43 de kilograme! Descoperă mai jos care sunt lucrurile care au ajutat-o pe ea!

Cum să slăbești ținând cont de doi factori

Profilul de Instagram molsinspire, aparținându-i eroinei noastre de azi, Molly, e plin de poze de tipul „înainte și după” de-a dreptul impresionante, dar și de citate motivaționale care te încurajează să pornești și tu pe drumul grijii de sine!

Care sunt cele două lucruri care au ajutat-o pe Molly să slăbească? Nu te aștepta la diete minune sau la operații chirurgicale, ci la factori psihologici: voința și sinceritatea față de sine! Cu alte cuvinte, să ai o disciplină de fier, care să te susțină în a realiza toate schimbările de care ai nevoie pentru a slăbi, dar să dai și dovadă de onestitate față de tine însăți, să conștientizezi ceea ce poți și nu poți să faci, sunt cele două „secrete”, comune tuturor persoanelor care slăbesc dramatic și se mențin.

Sursa noastră de inspirație de azi, Molly, recunoaște că a căzut și ea în capcana dietelor, până ce a realizat că adevărata cheie a stării de bine era să realizeze schimbări de durată ale stilului ei de viață, concentrându-se de fiecare dată pe ideea sănătății, nu pe aspectul fizic.

Iar propriile ei cuvinte sunt edificatoare din acest punct de vedere! Referindu-se la imaginile de tip „înainte și după” de pe profilul de Instagram, ea afirma: „așa arată fericirea. Așa arată munca grea, care a adus rezultate. Aici mi-am transformat visele în realitate. Obișnuiam să visez că voi purta o bandage dress (n.red. rochie foarte mulată), dar nu am crezut niciodată că voi ajunge să o fac. Nu am fost niciodată mai fericită de atât în viața mea. Deci nu mai aștepta! Fă din azi ziua în care vei realiza o schimbare pozitivă, aducându-te cu un pas mai aproape de versiunea mai sănătoasă și mai fit a ta”.

Mai mult, Molly ne atrage atenția asupra faptului că voința și sinceritatea față de sine sunt factori care te vor ajuta și în celelalte aspecte ale vieții, nu doar în fitness și diete. Recurgând la ele îți vei putea atinge toate visele, așa că începe de azi să le antrenezi (nu degeaba se spune că voința e un mușchi), ca la sala de forță!

inainte si dupa slabireFoto: Instagram molsinspire

Schimbări pe care trebuie să le faci de azi pentru a slăbi

Adoptă aceste schimbări cât mai repede posibil și vei vedea cum începi să slăbești văzând cu ochii!

Ai nevoie de o alimentație echilibrată, cu trei mese și două gustări. În mod ideal, ar trebui să servești trei mese pe zi, cu cina de preferință înainte de ora 8, și două gustări între ele. Mizează pe fructe și legume proaspete și optează pentru feluri gătite în casă sau salate sănătoase, în locul semi-preparatelor.

Limitează consumul de zahăr și sare! Sodiul din sare afectează inima, rinichii, creierul, în timp ce zahărul este considerat „otrava albă”. Citește cu atenție etichetele produselor pe care le consumi și fă tot posibilul să restrângi consumul acestor doi inamici ai stării tale de bine.

Renunță odată pentru totdeauna la sucuri carbogazoase. Dacă îți mai poți permite să guști dintr-o prăjitură din când în când, e cazul să spui adio, fără regrete, sucurilor carbogazoase. Înlocuiește-te cu apă (minimum 2 l pe zi), cu ceaiuri și smoothie-uri. Dacă ai poftă de ceva dulce, prepară-ți un suc proaspăt, în casă, din fructe, deși nutriţioniştii sunt de părere că ar trebui să le limitezi și pe acestea!

molly inainte si dupa
Foto: Instagram molsinspire

Fă mișcare! E adevărat că poți slăbi fără sport, dar nu vei arăta la fel de bine! Pielea lăsată, vergeturile, celulita îți vor compromite aspectul, chiar dacă pe afișul cântarului apare numărul mult visat de kilograme. De asemenea, încearcă să ai o rutină de exerciții cât mai variată, care să lucreze diferite tipuri de mușchi, astfel încât să te asiguri că îți dezvolți trupul în mod armonios, din cap până în picioare!

Dormi suficient! Un lucru e cert: nopțile albe înclină acul cântarului spre valori înfiorătoare. Lipsa de somn afectează metabolismul, iar starea de oboseală te împinge să faci și alegeri nutriționale nefericite, precum ciocolata și doza de Cola la care apelezi ca să îți recuperezi energia!

Adoptă și tu măsurile recomandate de noi mai sus, folosindu-te de disciplina și sinceritatea de care Molly, sursa noastră de inspirație de azi, a profitat pentru a slăbi 43 de kilograme!

Sursa: divahair.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.