Peste 5.100 de persoane locuiesc în 165 de clădiri care se pot prăbuși la un cutremur mai mare de 7 grade pe scara Richer, arată datele Seismic Alert. Informațiile au fost colectate de voluntari, iar proiectul este dedicat conștientizării riscului seismic în Capitală. Cum proiectul este în derulare, numărul celor care locuiesc în clădiri în pericol de prăbușire la un cutremur major este mult mai mare.
Asociația Centrul Român pentru Inovație în Dezvoltare Locală (CRIDL) a pornit Seismic Alert în luna februarie a anului trecut, atunci când a fost demarată şi prima etapă de colectare a datelor din teren, încheiată în octombrie 2016.
Platforma culege informații de la cetățeni și voluntari cu privire la clădirile aflate în risc seismic din București, în special numărul și nevoile persoanelor care locuiesc în acestea. Pentru că autoritățile nu știu câte persoane locuiesc în clădirile cu bulină, și nici nu accelerează ritmul de consolidare a acestora.
Dacă în prima etapă au fost colectate date pentru 110 clădiri, cea de-a doua, desfășurată anul acesta, a crescut numărul la 205 de imobile. Până în prezent, pentru că proiectul este în derulare, din datele colectate de Seismic Alert, 5.165 de persoane locuiesc în clădiri în pericol în caz de un cutremur major.
„Până acum am încheiat perioada de colectare a datelor. În funcție de dimensiunile imobilelor, ne așteptăm ca numărul persoanelor care locuiesc în clădiri cu risc seismic să ajungă la 7.000 – 8.000 (nr. – după centralizarea și datelor din cea de-a doua etapă)”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Ioana Nenciu.
În paralel cu această colectare de date, cei care coordonează proiectul au desfășurat și o serie de întâlniri cu asociații de proprietari din clădiri cu risc, locuitori din clădiri consolidate, și au avut discuții cu proprietari și chiriași.
„În cadrul întâlnirilor organizate în ultimele luni, am întâlnit chiar și situația în care o persoană a achiziționat un apartament într-o clădire consolidată, conștient fiind de riscul seismic și dorind să se asigure de siguranța locuinței. În momentul în care a dorit să facă modificări în apartament și a consultat un inginer, a fost informat și sfătuit să renunțe la idee pentru că nici consolidarea nu părea a fi făcută corespunzător. Cu această ocazie am aflat și de la alți locuitori că și consolidările din anii ’70 sunt puse sub semnul întrebării de către specialiști„, ne-a mai declarat Ioana Nenciu.
Unele clădiri cu bulină sunt 100% locuite
Prima etapă de colectare a datelor din teren a inclus analiza a 110 clădiri cu bulină din București. Gradul de ocupare al clădirilor variază între 40% la unele clădiri și ajunge la 100% în unele cazuri. Iar datele sunt îngrijorătoare: 4.202 de persoane locuiesc în clădiri încadrate în clasa I de risc seismic.
174 de clădiri figurează în clasa I de risc seismic pericol public, iar alte 171 sunt pe lista clădirilor cu risc seismic clasa I, arată cele mai recente date ale Primărie Capitalei.
„Din 50 de clădiri pentru care avem intrări de date la acest capitol, doar 12 clădiri au fost raportate ca fiind în continuare ocupate 100%. Aceasta reliefează un stoc de locuințe vacante considerabil (circa 170 de apartamente). Se pare că mulți proprietari s-au pus la adăpost de risc mutându-se deja din aceste clădiri. De asemenea, acest lucru poate genera probleme în procesul de consolidare, prin dificultatea localizării proprietarilor și argumentării necesității investiției într-o locuință care nu are o utilizare/valorificare pentru aceștia”, spune Ioana Nenciu, urbanist şi coordonatorul proiectului.
De asemenea, sunt și proprietari care nu locuiesc în apartamentele din blocurile cu bulină, și care au scos la închiriat proprietățile. 23% din apartamentele din blocurile cu risc seismic sunt ocupate de chiriași.
Citeste continuarea pe economica.net