Numărul turiştilor identificaţi ca fiind răniţi, pe lângă persoana decedată, în campingul din localitatea Bulz, a crescut la 15 în urma evaluărilor efectuate, 12 dintre victime fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului judeţean din Oradea şi trei, la spitalul din Huedin, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Crişana, cpt. Camelia Roşca.
„Dintre răniţi, doi sunt în stare gravă”, a precizat Roşca.
Potrivit acesteia, cele trei echipaje SMURD din Cluj chemate la Bulz au fost întoarse din drum, deoarece, după evaluarea făcută la faţa locului, s-a constatat că intervenţia celor 11 echipaje SMURD din Bihor este suficientă.
Salvatorii încă verifică zona, pentru a se asigura că nu mai există alte victime, căutările extinzându-se şi pe valea Brătcuţei, conform reprezentantei ISU Crişana.
Prefectul judeţului Bihor, Ioan Mihaiu, a menţionat că la marginea localităţii Bulz sunt două campinguri, ambele fiind afectate de furtună.
”Sunt două campinguri de corturi la intrarea spre Bulz, unul pe stânga, altul spre dreapta. Ambele sunt afectate. Au căzut mai mulţi plopi foarte mari, groşi, vreo şapte-opt plopi, scoşi din rădăcină de furtună. O maşină a fost distrusă, cu un decedat, încă două persoane în maşină au fost preluate de ambulanţe, una în stare de şoc, una rănită nu foarte grav. În celălalt camping un copac a căzut peste un cort. Acolo trei persoane, una în stare gravă, două în stare medie, nu foarte grave. Sunt echipaje de la ISU, de jandarmi, poliţie şi civili care ajută să caute printre copacii căzuţi, să nu fie şi alte persoane prinse sub crengi. Am înţeles că de joi era o adunare religioasă, lumea a cam plecat, nu erau multe în seara de duminică. Furtuna a durat puţin. Persoanele rănite sunt ajunse deja la spital”, a spus Mihaiu.
Duminică seară, în judeţul Bihor a fost declanşat cod roşu de intervenţii după o furtună puternică.
UPDATE Numărul răniților a ajuns la 15.
Un bărbat de 60 de ani a murit, iar alte 13 persoane, printre care doi copii, au fost răniţi, duminică seară, într-un camping din localitatea Bulz, după ce peste maşina în care se aflau a căzut un arbore, în timpul unei furtuni, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Bihor, Ioan Bizău. Două persoane sunt în stare foarte gravă. Aproape 77 de plopi uriași au fost smulși din rădăcini.
Conform autorităţilor locale, rănite au fost şi alte persoane aflate în camping, peste ale căror corturi s-au prăbuşit copaci.
‘Un jandarm de-al nostru din zonă a ajuns mai repede la faţa locului. Putem să vă spunem că sunt la faţa locului mai multe echipaje – SMURD, ISU. Este vorba despre un camping situat în localitatea Bulz la ieşirea spre Corniţel. Bărbatul de 60 de ani a decedat. Erau cu corturile, pentru că este o adunare religioasă, am înţeles’ a spus Bizău, menţionând că la Bulz intervin echipaje ISU din Aleşd şi Oradea.
Conform Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, la nivelul judeţului Bihor a fost activat planul roşu de intervenţie. Totodată, au fost trimise în sprijin trei ambulanţe SMURD din cadrul ISU Cluj.
Persoanele rănite sunt evaluate medical de echipajele ajunse la faţa locului.
Potrivit prefectului judeţului Bihor, Ioan Mihaiu, în campingul de la Bulz erau circa o sută de persoane, care, când a început furtuna, s-au adăpostit în corturi şi maşini. „O altă situaţie gravă este în cazul unui cort peste care a căzut un copac. O persoană din acel cort este în stare gravă”, a spus Mihaiu.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a menţionat că mai multe ambulanţe au plecat spre camping şi din Bihor şi de la Cluj.
În judeţul Bihor a fost declanşat cod roşu de intervenţii după o furtună puternică care a avut loc duminică seară. Mai mulţi pomi au căzut peste corturi şi o maşină.
Autorităţile au fost alertate după ce a fost primit un apel că la un camping din localitatea Bulz, după furtună sunt mai multe persoane rănite. De asemenea, sunt informaţii că la un alt camping dintr-o localitate apropiată de localitatea Bulz ar fi, de asemenea, pagube produse de furtună.
Sursa: stiripesurse.ro