Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Poți MURI în timp ce FACI DRAGOSTE? Studiu care ARUNCĂ ÎN AER tot ce știam până acum

Poți MURI în timp ce FACI DRAGOSTE? Studiu care ARUNCĂ ÎN AER tot ce știam până acum

Stopul cardiac nu a fost asociat cu activitatea sexuală, însă șansele de supraviețuire în astfel de cazuri sunt mici, arată un studiu publicat în Journal of the American College of Cardiology.

Studiul, care se bazează pe analiza unei baze de date a statului Oregon, arată că măsurile de resuscitare în aceste cazuri sunt foarte reduse.

„Deşi stopul cardiac din timpul activităţii sexuale a fost în prezenţa partenerului, doar unul din trei pacienţi au avut resuscitare imediată”, a precizat Sumeet Chugh, autorul studiului și director al unui institut de cardiologie.

Cercetătorii au studiat o bază de date care monitoriza decesele subite, survenite în urma unui stop cardiac și împrejurările în care acesta s-a produs.

Astfel, au fost identificate 4.557 cazuri de stopuri cardiace, din care doar 0,7% au apărut în urma activității sexuale, cele mai multe dintre victime fiind bărbați afro-americani, care aveau un istorie a bolilor cardiovasculare.

Sursa: evz.ro

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire