Andra şi Cătălin Măruţă formează unul dintre cele mai frumoase, solide şi apreciate cupluri din showbizul autohton. Cei doi au fost recent împreună cu cei doi copii şi câţiva prieteni într-o vacanţă de vis, la mare.
Dana Rogoz i-a intervievat pe soţii Măruţă şi a reuşit să îi facă să se emoţioneze, în timp ce vorbeau despre dragostea dintre ei. “Comunicarea şi respectul definesc iubirea noastră. Nu avem secrete. Mă deranjează multe lucruri la Cătălin, cel mai important este telefonul, sunt deranjată că este dependent de telefon. O căsnicie este şi despre compromisuri. El este genul de om care mă motivează să fiu mai bună. Foarte mulţi oameni au o impresie greşită despre Cătălin, dintre noi doi, el este mai credincios, mai bun, mai pozitiv, râde mai mult, este partea bună dintre noi doi. Mă faci să plâng…”, a declarat Andra, izbucnind în lacrimi. ”Peste 50 de ani ne vedem într-un azil de bătrâni, jucând cărţi cu prietenii noştri”, a mai completat cântăreaţa
Prezentatorul a avut numai cuvinte de laudă la adresa soţiei lui şi a dezvăluit că nu a mai văzut nici o femeie care să fie dispusă să facă orice pentru fericirea părinţilor, fraţilor, copiilor ei. “Eu cred că e vorba de sinceritate, de respect şi de comunicare. Mă enervează că nu am mai mult timp să petrec cu familia, prietenii. Eu sunt mai introvertit, în schimb Andra spune imediat ce o deranjează. Andra este o persoană cu o intuiţie foarte puternică, de multe ori am ajuns la vorbele ei. Cea mai mare fericire a Andrei este să îşi vadă familia fericită”, a mărturisit Cătălin Măruţă, fiind vizibil emoţionat.