Un bărbat a murit, rudele se pregăteau de înmormântare, dar acesta a „înviat” după trei zile!

În judeţul Botoşani, medicii de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă au avut parte de un caz care i-a lăsat cu gura căscată! După ce au primit un apel telefonic şi s-au deplasat la adresă, aceştia au constatat că bărbatul pentru care au fost chemaţi era decedat de 24 de ore.

Însă, nu doar faptul că rudele bărbatului în vârstă de 84 de ani au aşteptat 24 de ore înainte de a chema un echipaj de pe ambulanţă i-a uimit pe medici, ci faptul că acesta a mai murit o dată! Mai precis, anul trecut, botoşăneanul a intrat în moarte clinică în urma unui atac cerebral, iar familia acestuia a început să pregătească toate cele necesare pentru înmormântare. La trei zile după ce i-au încetat semnele vitale şi era pe punctul de a fi dus pe ultimul drum, bătrânul a „înviat”, cauzând panică printre membrii familiei.

Drept urmare, zilele acestea, atunci când bătrânul s-a stins pentru a doua oară din viaţă, familia lui nu era sigură că îl poate îngropa de această dată, astfel că au decis să cheme un echipaj de pe ambulanţă pentru a se asigura că este decedat. ”Le-am spus totuşi că acest lucru putea fi făcut de medicul de familie din localitate. Nu trebuia să vină ambulanţa, care este destinată urgenţelor”, a declarat medicul care a venit la faţa locului, conform botosaneanul.ro.

Sursa: cancan.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.